Mi-am întâlnit zilele trecute la o recepție din cele cu sclipici, programate spre coada anului, cu discursuri, diplome, pupături și mulțumiri adresate organizatorilor și mai ales „părinților care m-au făcut și m-au educat pentru a merita acest premiu”, un vechi prieten, scriitor. Scriitor nu de poezii, ca mine, ci scriitor de romane. Cu alte cuvinte, om în toată firea, cu loc bine definit în istoria literaturii.
Ce mai faci, ce mai scrii? N-am mai auzit nimic de cutare cunoștință comună, vorbe lângă un lichid care dă culoare paharului altfel transparent.
Colegul meu de generație scrie un nou roman. Nici n-ar fi putut scrie altceva. E, zice el, un fel de pamflet istoric. Cum vine asta, întreb. Personajul, zice prozatorul, e Traian Băsescu. Firește nu-l cheamă așa, în carte se cheamă altfel. Să leșin! Știu că amicul meu n-are o părere roză despre actualul președinte. Împărțim, amândoi, convingerea că nu se putea petrece ceva mai rău României, acum în preajma aderării, decât un asemenea personaj gâlcevos, măcinat de numeroase cusururi lumești. Când e plin de cusururi un om de rând, nu e nici o nenorocire. Când e plin de cusururi un șef de stat, e de rău.
Pentru a zugrăvi personajul, prozatorul, pe care îl știu meticulos, s-a documentat. A cunoscut în primul rând marinari, a stat de vorbă cu comandanți de nave. A tăifăsuit cu marinari care au lucrat cu Băsescu. A fost la Institutul de Marină pe care l-a absolvit șeful statului și a făcut schimb de opinii cu lucrători din serviciile secrete. Muncă, nu glumă!
Iată un amănunt pe care mi l-a relatat prozatorul. Regula divide și stăpânește este una esențială pentru comandanții de vapor. O învață chiar la școală. Pe mare e greu să ții în mână un colectiv. Pentru a te proclama șef trebuie să bagi mai întâi zâzanie între subordonați. Zâzania trebuie menținută la foc continuu. Numai astfel vor veni fiecare în parte sau toți grămadă la tine, cerându-ți să le faci dreptate. Vei fi Șeful. Personajul din roman a învățat perfect regula. A avut chiar geniu, un geniu malefic, în aplicarea ei. A dispus de oameni și a făcut ce a vrut cu ei. Este regula cu care personajul real stăpânește acum viața politică a României. Partidele au fost făcute zob. Politicienii – minimalizați, reduși la tăcere sau puși să se păruiască. Diversiunea PLD? Cine își imaginează că este cu bătaie scurtă, se înșeală. Cine își imaginează că totul este pentru a sălta Partidul Democrat, dragostea veche a președintelui, se înșeală. În final, și bocii și videnii PD-ului vor fi sacrificați. Președintele nu se iubește decât pe sine.
Cum adică, întreb eu zăpăcit de-a binelea, PLD nu va deveni până la urmă PD? Nu, spune prozatorul, convertit în analist politic, Partidul Democrat va fi absorbit de PLD.
Scriitorul îmi dezvoltă tema râsului lui Traian Băsescu. Râsul este unul din marile lui secrete. Aflat uneori în încurcătură, în locul unui răspuns pe care nu-l are, președintele râde (are o gamă variată) dezamorsând totul, împingând pe o pistă lejeră, ceea ce putea deveni dezastruos.
Când vei publica romanul? Prozatorul tace. Își privește paharul din care n-a băut nimic. Într-o zi! Ziua aceea nu va fi însă în anii de domnie ai lui Traian Băsescu. Ți-e frică? Nu, nu mi-e frică, dar nu este acum locul unui asemenea roman.
Am plecat năuc. Dictonul latin divide et impera, învățat la școala de marină? Pun cap la cap fiecare ieșire publică a președintelui din ultima vreme. Se leagă. Se leagă al naibii de tare.
