Așa cum am scris în comentariile dedicate anului 2008, acest an electoral, unic în felul său în perioada postdecembristă, va fi și unul al diversiunilor. S-a întâmplat să fie ai diversiunilor și alți ani electorali de la Revoluție încoace. E suficient să amintim astfel de diversiunea Firul roșu din 2000, una dintre cele mai mizere diversiuni regizate de Putere în efortul de a rămâne în fruntea bucatelor. Eu, cel puțin, alături de motivele politice de a-mi reaminti, am și unul sentimental: după bătălia dusă pentru a o contracara, m-am ales cu un costisitor proces de calomnie. Nici unul dintre anii electorali anteriori nu se poate compara însă cu 2008 în materie de diversiuni.
Pentru că Marele Regizor al acestor diversiuni va fi Traian Băsescu.
Ori Traian Băsescu are la dispoziție, pentru a-și atinge ținta, câteva mari avantaje față de predecesorii săi:
1. E unul dintre cei mai pricepuți politicieni postdecembriști în materie de manipulare a opiniei publice. Felul în care a susținut în public, fără să clipească, o minciună despre Norica Nicolai (victima ar fi făcut pușcărie) ne-o dovedește.
2. Are la dispoziție o armată de Țuluși de la Parchetul General, de la DNA și de Servicii. În orice moment, Țulușii îi pot servi, la ordin, fie dosare fabricate, fie informații compromițătoare despre adversarii săi din politică și din presă.
Pentru ca diversiunile puse la cale de Traian Băsescu să-și atingă scopul trebuie ca presa sau cea mai mare parte a presei să-i stea la dispoziție. Asta înseamnă două lucruri extrem de importante.
a) Ca presa să înghită toate gogoșile oferite de Traian Băsescu.
Și nu oricum, ci într-un entuziasm ieșit din comun al slugărniciei gazetărești.
b) Ca presa să nu încerce a-l contracara punându-și întrebări sau, și mai rău pentru el, pornind campanii în stare să-l lovească pieziș.
S-a văzut din plin în cazul diversiunii Norica Nicolai.
Cele mai multe ziare și televiziuni n-au catadicsit să verifice afirmațiile lui Traian Băsescu despre faptul că, înainte de 1989, fosta procuroare „a instrumentat un dosar penal, în urma căruia o persoană nevinovată a fost condamnată și încarcerată”.
Luându-le drept bune, ca și cum ar fost ale lui Isus Christos, ziarele și televiziunile respective s-au năpustit asupra Noricăi Nicolai.
Au trecut sub tăcere dezvăluirile din cazul Omar Hayssam, deși acestea erau mult mai importante, în planul siguranței naționale, decât cele despre Norica Nicolai.
Și astfel înțelegem toate mișcările de până acum prin care cea mai mare parte a presei a trecut din mâinile jurnaliștilor în cele ale cârnățarilor.
