Mitingul sărăciei de sub ferestrele guvernului Băsescu-Udrea-Boc e comentat în fel și chip. Apologeții cârmuirii falimentare de azi spun că numărul demonstranților, estimat ba la 40 000, ba la 60 000, ba coborât la 10 000, n-a fost îndeajuns de mare, că erau duși acolo nu de foame, ci de ”adversarii democrației”, că, mă rog, nu merită băgați în seamă. Dovadă că ”măsurile de austeritate” decise și anunțate de președintele-premier merg mai departe, documentul pentru FMI pentru care se ceartă membrii unui Consiliu Economic și Social scos de la naftalină e semnat și trimis deja peste Ocean, iar ăștia se rățoiesc unii la alții de-a surda.
Despre demisia cerută și strigată pe toate vocile în piață nici nu poate fi vorba. Nici a președintelui, nici a lui Boc, nici a guvernului în integralitatea sa glorioasă. De altfel, făptura de ceară a purtătoarei de cuvânt din Palatul Victoria, în general tăcută, a reușit să articuleze câteva vorbe memorabile – „nu există nici o demisie în alb a domnului Boc închisă în vreun sertar”. Păi dacă ar fi demisie, chiar și într-un sertar deschis, n-ar avea cum să fie „în alb”. Chiar și cuvântul demisie desenat sus ar mânji nițel pagina care n-ar mai rămâne imaculată. Mă rog! De-ale comunicării! Oricum, ne-am liniștit în privința personajului cu coasa, desenat de protestatari când în chip de Moarte, când ca un bebeluș care sărută popoul președintelui Băsescu, acesta imaginat cu pantalonii în vine. Nu demisionează. Producția de strigături a fost și ea bogată, arătând că sindicaliștii s-au pregătit asiduu pentru acest miting și și-au vărsat năduful cum au putut mai expresiv. M-a impresionat chipul smochinit, cu o crispare, care venea din adâncul unei vieți chinuite și fără speranță al unui bărbat care-și scrisese pe frunte ”mă sinucid”. E de altfel una din soluțiile anticriză încercate de conducătorii României pentru a rezolva risipa cu pensionarii. Sigur, tabelele comparative arată că avem cele mai mici pensii din Europa. Cum să mai tai pe dungă o felie de parizer groasă de un milimetru? Uite că se poate. Se poate trăi cu o pensie cât jumătatea întreținerii de la bloc? Nu știm, dar trebuie încercat. Cineva va fi obligat să rămână în viață pe fiecare scară de bloc pentru a număra morții.
Foarte des s-a spus și strigat în Piața zisă a Victoriei ”nu mai furați bugetul”. Nu mai prădați banii pe șmecherii și clientelă. Unde sunt miliardele cu care ne-ați îndatorat? Dar cine să răspundă unor demonstranți neconcludenți ca număr și profesii. Poți lua în serios o mână de pensionari sfrijiți și niște doctori și profesori aduși aici de forțe oculte să facă diversiuni? În legătură cu diversiunile asupra cărora președintele a avertizat, spunând că va fi nemilos sau ceva de genul ăsta (adică va pune mitraliere cu bomboane pe diabetici), nu s-au prea petrecut. Nu tu mineri cu răngi de fier, nu tu grupuri puse pe spart geamurile Guvernului, doar vorbe și pancarte. N-a venit Coposu să vândă țara imperialiștilor și nici măcar Geoană s-o predea rușilor. Singurul act care ar putea fi catalogat ca diversionist a fost arătarea în piață a celui mai antipatic politician contemporan, nu din PD-L, ci din toate partidele la un loc, pe numele de familie Hoară. Nefericitul ăsta îngâmfat și demagog până la cer și bogat până mai sus de bolta înstelată, a venit, cică invitat, la Antena 3 care transmitea direct dintre demonstranți. Păi parcă știam că prin decizie de partid, de la Băsescu până la ultima Ritzi din Pocreaca, nimeni din partidul la putere n-are voie să-și arate fața la televiziunea mogulului. Înseamnă că Hoară a fost trimis de conducerea superioară. Să facă ce? Să-i îmbuneze pe demonstranți să nu mai urle ”Jos Băsescu!”? Să-i convingă că tăierea amărâtelor lor de pensii și salarii e un gest patriotic, unic ca variantă de ieșire din criză? Politicește, Hoară e un tip cu râie. Cum să trimiți în mijlocul oamenilor, amărâți de ale lor, un asemenea specimen, pe deasupra și secretar de stat în Guvernul care tăcea mut, în spatele geamurilor păzite de jandarmi? Nu cumva aceasta a fost diversiunea? Hoară a fost doar înjurat, stropit cu apă și bătut cu ouă. Dar dacă ar fi fost linșat? Dacă, Doamne ferește, un pietroi îl nimerea în cap și murea? Nu era prilej de a arăta că forțele ostile democrației băsesciene au ocupat centrul Capitalei și au trecut la asasinarea demnitarilor nevinovați? Din fericire, Hoară n-a ajuns o victimă a bătăliilor stradale și nici nu a permis declanșarea unui sistem represiv, zice-se, mai numeros și mai antrenat decât cel al lui Ceaușescu. Poate data viitoare. Oricum, nu mai încercați cu Hoară. Sunt convins că, după pățania de miercuri, nu se va mai lăsa dus nici dacă-l bagi nu în zece consilii de administrație, ci în 3000 și îi promiți că-l faci regina Angliei.
Un test al iubirii populare pentru guvernanți s-a făcut totuși prin nefericitul Hoară și unii ar trebui să învețe câte ceva din acest experiment.
