Părinții nu trebuie să-i oblige pe micuți …
Pediatrii recomandă piureurile de zarzavaturi, deoarece sunt bogate în vitamine și săruri minerale
Introducerea hranei solide la sugari nu trebuie să înceapă mai devreme de patru luni, deoarece bebelușul nu e pregătit să mănânce singur din linguriță, spun pediatrii. Pentru a obișnui copilul cu gustul unui aliment nou, dar și pentru a vedea dacă nu cumva acesta îi produce alergii, i se va da doar câte un aliment. Părinții nu trebuie să dezarmeze dacă primele lingurițe cu mâncare vor fi returnate. Foamea, dar și curiozitatea îl vor împinge pe micuț să coopereze pe viitor.
După sucurile de fructe și zarzavaturi, cerealele bogate în fier reprezintă prima opțiune atunci când vorbim despre diversificarea alimentației. Treptat, în funcție de recomandările medicului, copilul va primi fructe, legume și carne. Administrarea primului piure înseamnă o schimbare atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Laptele poate fi înlocuit cu un piure de fructe
Obișnuirea copilului pentru masa cu piure începe prin administrarea de măr crud ras sau banană (o bucățică dintr-o banană, pasată cu furculița). Ulterior, masa de lapte va fi înlocuită cu una de piure de fructe cu pesmet. Atenție! Poziția micuțului în timpul mesei este foarte importantă. Cu mâna stângă, mama trebuie să imobilizeze brațul stâng al copilului, în timp ce brațul drept al acestuia este trecut între corpul și brațul mamei. Gâtul și pieptul trebuie acoperite cu o bavețică.
Carnea, recomandată abia după șase luni
Medicii spun că piureul de zarzavat este absolut necesar pentru creșterea copilului. „Orice bebeluș trebuie să mănânce zarzavaturi, deoarece sărurile minerale și vitaminele conținute în ele sunt esențiale în dezvoltarea acestuia. La început sunt recomandați morcovii, care se fierb și se pasează. Mai târziu, piureul de zarzavat poate conține spanac sau conopidă”, explică dr. Ioana Colgiu, medic pediatru, Centrul Medical Polimed. Abia după șase luni copilul este pregătit să mănânce și puțină carne de vițel, ficat și apoi, de două ori pe săptămână, câte un gălbenuș de ou.
Când este pregătit să mănânce alimente solide ?
Bebelușul are control asupra gâtului și capului.
Poate sta ridicat dacă este susținut.
Are o greutate corporală dublă față de cea avută la naștere.
Începe să mestece singur.
Nu împinge lingurița cu mâncare afară din gură.
Este capabil să reacționeze atunci când este sătul. El refuză hrana prin întoarcerea capului.
Sursa: www.adevarulonline.ro
