Începând de ieri, Gavril Grămadă (foto) nu mai este șeful Comisariatului Județean de Mediu Suceava. Învestit în funcție în urmă cu mai puțin de trei luni, după ce a câștigat concursul organizat de Comisariatul General de Mediu și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Gavril Grămadă a ales să renunțe la funcție invocând divergențele de păreri și opinii pe care le-a avut cu șeful său, comisarul regional Adrian Cășuneanu. „De când am preluat această funcție mi-am dorit să pun accent pe latura preventivă a problemelor de mediu, considerând activitatea de prevenire prioritară celei de sancționare. Din păcate, e greu să schimbi unele mentalități, mai ales într-un timp atât de scurt”, a ținut să precizeze Grămadă. Acesta a recunoscut că are anumite regrete, deoarece nu a reușit să facă ceea ce și-a propus, ajungând la concluzia că într-un timp foarte scurt nu se pot rezolva prea multe probleme, mai ales dacă cei din jur au opinii diametral opuse. Trebuie spus că cererea de încheiere a contractului de muncă a fost înaintată de Grămadă, demisia fiind aprobată imediat de Adrian Cășuneanu. Pe de altă parte, divergențele dintre fostul șef al Comisariatului Județean de Mediu și comisarul regional Adrian Cășuneanu au fost confirmate și de prefectul Orest Onofrei, care a declarat că Grămadă și-a dat demisia „în urma unor incompatibilități cu domnul Cășuneanu”.
„Lipsa de performanță și nepriceperea l-au determinat pe domnul Grămadă să renunțe la funcție”
Contactat telefonic, șeful Gărzii Regionale de Mediu Adrian Cășuneanu a lansat un tir de acuzații referitoare la activitatea lui Grămadă în cadrul Gărzii de Mediu Suceava. „Domnul Grămadă a venit la conducerea Comisariatului Județean de Mediu din afara sistemului, complet nepregătit mai ales în ceea ce privește dirijarea corespunzătoare a colectivului. În perioada cât a fost comisar șef nu a reușit să aibă rezultatele așteptate. În cele din urmă și-a dat seama că nu se pricepe și a renunțat fără ca eu să-i cer demisia”, a declarat Cășuneanu, care a subliniat că i-a reproșat în numeroase rânduri incompetența de care a dat dovadă în exercitarea funcției. Șeful Gărzii Regionale de Mediu s-a declarat deranjat și de afirmațiile lui Orest Onofrei, subliniind că între un șef și un subaltern nu pot exista incompatibilități, relația dintre ei trebuind să fie doar una de subordonare. „Oricum, nu consider această demisie un subiect de importanță, lipsa de performanță și nepriceperea fiind motivele care l-au determinat pe domnul Grămadă să renunțe la funcție”, a mai spus Cășuneanu. Trebuie precizat că până la organizarea unui concurs care să stabilească noul șef al Comisariatului Județean de Mediu, funcția va fi deținută, cu titlu interimar, de comisarul Titi Harasim. Reamintim că Gavril Grămadă, membru al Partidului Democrat de mai bine de 10 ani, a fost învestit oficial în funcție pe 3 aprilie 2006, după ce a activat mai bine de 30 de ani în cadrul Hidroterra Suceava, societate de proiectare și construcții montaj, în cadrul căreia a deținut timp de doi ani și funcția de director general.






