”Miză” penală

Distrugeri de 8.000 de euro, într-o agenție de pariuri sportive



Poliția încearcă să dea de urma a doi indivizi care au provocat distrugeri de aproape 8.000 de euro într-o agenție de pariuri sportive, supărați că și-au pierdut banii.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, toată povestea s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 19:00, pe raza orașului Vicovu de Sus.
Poliția a fost sesizată prin 112 de faptul că două persoane au distrus nu mai puțin de opt aparate electronice de jocuri mecanice.
Agenția unde au avut loc distrugerile se află pe strada Calea Bucovinei, iar în interior, pe lângă pariuri sportive se află și mai multe aparate cu jocuri electronice.
În agenție au intrat, în jurul orei 18:00, doi indivizi care au jucat la păcănele o sumă de bani.
După aproape o oră, unul dintre cei doi indivizi s-a enervat din cauza unei defecțiuni a unuia dintre aparate și a început să-l ia la rost pe gestionarul de serviciu.
Clientul nemulțumit a ieșit din sediul agenției, însă a revenit în scurt timp înarmat cu un ciocan cu ajutorul căruia a distrus display-ul celor opt aparate.
Respectivul individ a părăsit apoi sediul agenției, fiind însoțit de persoana cu care venise.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală față de autori necunoscuți pentru comiterea infracțiunii de distrugere”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.