Distrugere de muniție din cele două războaie mondiale

Distrugere de muniție din cele două războaie mondiale
Distrugere de muniție din cele două războaie mondiale

Grupa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a organizat joi, în poligonul Bogata din comuna Baia, o ședință de distrugere a muniției asanate, în primul trimestru al acestui an, de pe teritoriul județului Suceava.
Pirotehniștii ISU Suceava au fost sprijiniți de lucrătorii Serviciului de Acțiuni Speciale, ai Serviciului Poliției Rutiere și cadre locale din IPJ Suceava, precum și de lucrătorii Comitetului Local pentru Situații de Urgență al comunei Baia.
Elementele de muniție proveneau din cele două războaie Mmondiale, unele dintre ele fiind în perfectă stare de funcționare, și au fost găsite în diferite localități din județ. Distrugerea acestora s-a executat prin explozie, folosindu-se procedeul electric, dublat de un procedeu pirotehnic de siguranță.
Au fost distruse 27 de elemente de muniție – 2 bombe explozive de aruncător (diferite calibre), 14 proiectile de artilerie (diferite calibre), 7 focoase de artilerie, 3 grenade de mână defensive și o lovitură antitanc.
În urma distrugerii nu au rezultat victime, pagube materiale sau accidente ecologice, misiunea pirotehniștilor încheindu-se cu succes.
Pirotehniștii ISU Suceava reamintesc populației principalele măsuri care se aplică la descoperirea unor muniții rămase neexplodate:
– Se interzice atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
– Se interzice lovirea sau mișcarea munițiilor descoperite în pământ sau la suprafață;
– Se interzice introducerea în foc a munițiilor descoperite;
– Se interzice demontarea focoaselor sau a altor părți componente și secționarea acestora;
– Se interzice jocul cu elementele de muniție neexplodate;
– Se interzice ridicarea, transportul și folosirea munițiilor pentru diferite activități sau ca ornamente;
– Cetățenii care au descoperit sau au cunoștință despre existența munițiilor neexplodate trebuie să sune la numărul unic de urgență 112.

Recomandări