Distrugător de păcănele, căutat de polițiști



Unul dintre cele cinci aparate de jocuri electronice de la o societate comercială din cartierul George Enescu, a fost distrus de o persoană neidentificată.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 19.30, în timp ce ambii reprezentanți ai societății se aflau în casierie, unul dintre clienți a distrus ecranul unui aparat electronic.
Cu ocazia audierilor, reprezentanții societății au declarat că nu au observat momentul în care a fost distrus aparatul de jocuri electronice și nici nu pot indica vreun suspect întrucât nu se aflau de față.
În plus aceștia au menționat că nici clienții identificați după constatarea distrugerii, nu au dorit să dea vreun detaliu.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.