Distribuția laptopurilor și a imprimantelor pentru medicii de familie va începe în data de 18 aprilie, proces ce face parte din programul stabilit în iunie anul trecut de Ministrul Sănătății, care intenționează să informatizeze pas cu pas întreaga activitate din sistem.
Consilierul ministrului Sănătății, Victor Mora, a anunțat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Târgu Mureș, că distribuția laptopurilor pentru medicii de familie va începe în data de 18 aprilie și se va desfășura până la sfârșitul lunii următoare.
„Am semnat contractele la nivel de minister pentru achiziția de laptopuri și imprimante, care vor fi distribuite din data de 18 aprilie, până la sfârșitul lunii”, a spus Mora, care a apreciat că acest proiect are o importanță majoră, având impact nu numai asupra mediului sanitar, ci și asupra populației.
Laptopurile vor fi însoțite de câte o imprimantă mobilă cu care medicii vor tipări rețetele pentru pacienți, în trei exemplare.
„S-a constatat că există o creștere a numărului de medici de familie de la an, la an. Anul trecut, în mai, erau 11.120 de medici de familie, iar acum sunt 11.320. Deci procedura de achiziție este una flexibilă, care ne permite, fără alte proceduri ulterioare, să mai mărim cantitatea (de laptopuri – n.r.) cu până la 20 la sută, dacă va fi nevoie”, a spus Mora.
Ministrul Sănătății intenționează să informatizeze întreaga activitate din sistem
La sfârșitul lunii februarie, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, anunța că toți medicii de familie vor primi în intervalul 15 martie -15 mai laptopuri și imprimante, întrucât după opt luni a fost finalizată licitația pentru achiziția aparaturii, urmând semnarea acordului cu furnizorii.
În iunie 2007, ministrul Sănătății declara că a constatat că există „un mare interes și multe interese în legătură cu informatizarea sistemului sanitar”.
„Consider că orice alte speculații pe marginea informatizării sistemului sanitar denotă că deranjăm interese mari prin dorința de a face licitații corecte, fără adresă, așa cum ar vrea de fapt cei care ne acuză. Dar tocmai de aceea nu voi ceda și voi continua să fiu corect, în ciuda presiunilor din această perioadă, al căror scop este simplu de intuit”, spunea ministrul la jumătatea anului precedent.
Potrivit programului stabilit în iunie 2007, Ministrul Sănătății intenționează să informatizeze pas cu pas întreaga activitate din sistem.
„Intenționăm să achiziționăm calculatoare portabile – 11.120 de bucăți, imprimante cu ace – 11.120 de bucăți, servere – aproximativ 150 de bucăți, calculatoare – 500 de bucăți, imprimante staționare – 500 de bucăți, echipamente de stocare a informațiilor și echipamente de comunicații pentru 43 de locații”, spunea Nicolăescu.
Vor fi achiziționate și software de bază
Totodată, demnitarul arăta că vor mai fi achiziționate și software de bază (sisteme de operare pentru calculatoarele portabile, calculatoarele desktop și servere, baze de date pentru sistemul central, aplicația middleware pentru integrarea ulterioara a soluțiilor altor programe naționale de sănătate), 11.120 de licențe antivirus, soluții software pentru medicina de familie (11.120 de licențe) și pentru programul național de diabet (1.000 de licențe), cât și alte servicii.
Potrivit ministrului, ponderea licențelor software pentru medicina de familie și pentru programul național de diabet în cadrul acestei achiziții publice a fost estimată la patru milioane de euro, adică 16 la sută din valoarea totală, restul sumelor reprezentând echipamentele și serviciile menționate.
Ministerul Sănătății Publice (MSP) a estimat că toate achizițiile pentru informatizarea sistemului sanitar vor costa 25 de milioane de euro.