Distribuitorii de medicamente cer urgent recalcularea prețurilor la produsele din import



Distribuitorii avertizează că situația medicamentelor de import aflate pe lista compensatelor și a celor cuprinse în Programele Naționale nu este rezolvată și solicită să fie de urgență recalculat prețul respectivelor produse. Asociația Distribuitorilor și Importatorilor de Medicamente (ADIM) și Asociației Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR) arată, luni, într-un comunicat, că deși Ministerul Sănătății a anunțat, sâmbătă, după întâlnirea cu producătorii, rezolvarea crizei medicamentelor, ceea ce s-a realizat până în acest moment reprezintă doar un pas în direcția reactualizării prețurilor.
„Până în acest moment s-a realizat doar o înțelegere de principiu cu producătorii internaționali, însă suntem preocupați de durata punerii în practică a acestei înțelegeri. În situația în care stocurile pentru medicamente vitale pentru pacienți au atins praguri critice în farmacii, Ministerul Sănătății Publice a preferat să evite calea scurtă prevăzută de lege pentru a rezolva criza actuală”, susțin președinții ADIM și ADMR, Robert Popescu și Viorel Vasile, în comunicatul citat.
Distribuitorii de medicamente mai spun că reprezentanții Ministerului Sănătății ar fi putut reactualiza prețurile din prima zi de criză, nefăcând altceva decât să își respecte obligațiile legale.
„Ministerul Sănătății insistă ca reactualizarea prețurilor să se facă după un calcul foarte complex al prețurilor de import, care este un proces de durată. În momentul de față, factorul timp a devenit critic și ne exprimăm încă o dată îngrijorarea față de pacienții care nu își vor putea primi medicația necesară. Subliniem că responsabilitatea față de acești pacienți revine în exclusivitate Ministerului Sănătății”, au adăugat liderii celor două asociații.
Distribuitorii și importatorii de medicamente din România solicită Ministerului Sănătății Publice adoptarea, în regim de urgență, a măsurilor necesare care să permită reluarea cu efect imediat a aprovizionării cu medicamente de import a farmaciilor.
Ministerul Sănătății și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) au decis recalcularea prețului de intrare în țară al medicamentului, astfel încât bugetul asigurărilor să nu fie afectat și nici costurile medicamentelor compensate sau la liber.
„Am găsit o soluție pentru deblocarea activității până la sfârșitul anului. Am hotărât să formăm prețul medicamentelor compensate după alte criterii. Vom reduce prețul CIP – de intrare în țară a medicamentului. Pentru alegerea prețului CIP am hotărât să luăm în calcul media celor mai mici prețuri din 12 țări ale UE, cu o reducere de 5 la sută, astfel că prețul în valută va scădea cu 6,82 la sută la medicamentele de pe toate listele de compensate”, a explicat ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu, la finalul întâlnirii de sâmbătă cu reprezentanții ARPIM.
El a spus că această recalculare a prețului CIP nu va afecta fondul național unic de asigurări adică bugetul pe 2008.
„Chiar dacă la unele medicamente va exista o creștere de 0,1-0,2 la sută, iar la altele o reducere similară media pe ansamblu este zero, pentru restul de medicamente din CANAMED se mențin prețurile din catalog. De luni însă, reprezentanții ARPIM, împreună cu cei ai MS, vor recalcula toate prețurile în varianta de care am vorbit. În plus, vom stabili metodologia de calcul pentru 2009”, a mai spus ministrul Sănătății.
La rândul său, directorul exercutiv al ARPIM, Dan Zaharescu, a spus că intervenția asociației pe care o reprezintă între autorități, distribuitori și importatori a avut scopul de a facilita pacienților accesul la medicație.
„Inițial am deblocat activitatea la nivelul programelor naționale, iar în urma discuțiilor și analizelor făcute am extins la toate medicamentele din ambulatoriu și din import. Acum urmează realizarea unui nou CANAMED”, a declarat Zaharescu.
El a susținut că nu există cazuri în care oamenii să fi murit pentru că nu au găsit medicamente, așa cum au încercat să sugereze anumite persoane.
„Acolo unde Asociația Distribuitorilor și Importatorilor de Medicamente (ADIM) nu a vrut să mai livreze medicamente, am apelat la firme private. Sigur că acestea nu au avut puterea ADIM, dar au fost rezolvate situațiile punctuale. Mai mult decât atât, ieri (vineri-n.r.) am transmis o circulară prin care se pot substitui, în această perioadă de criză medicamentele care nu se găsesc în farmacii cu altele care au același efect”, a adăugat demnitarul.
El a mai spus că această ultimă decizie a fost luată după ce mai mulți farmaciști și medici de familie i-au cerut să permită înlocuirea medicamentelor care nu există în raft cu altele similare.
Consiliul Național al Colegiului Farmaciștilor din România a anunțat, vinerea trecută, că distribuitorii de medicamente au încetat livrările, întrucât prețurile produselor farmaceutice sunt afectate de devalorizare, iar stocurile de medicamente din farmacii sunt pe cale de a fi epuizate.
Ministrul Sănătății declara, la sfârșitul lunii septembrie, că prețurile medicamentelor rămân neschimbate până în 1 noiembrie.