– Politicienii și-au dat coate și s-au împins de la spate pe gheața proaspăt formată, în vreme ce zeci de copiii au avut parte de o demonstrație de hockey și de intrare gratuită pe pista de patinaj
Zeci de copii, dar și numeroși reprezentanți ai administrației publice locale s-au distrat sâmbătă, testându-și echilibrul pe luciul gheții Patinoarului artificial din Areni, recent modernizat, prin montarea unei noi instalații de frig performante și turnarea unei noi piste, costurile totale ale investiției ajungând la aproape 8 miliarde de lei vechi.
După slujba de sfințire, perturbată de capriciile unui sistem audio care a dat rateuri, până a amuțit total, a venit rândul reprezentanților administrației locale să arate cât de bine se țin pe picioare, chiar de merg pe gheață.
Primul care a „riscat” a fost primarul Sucevei, Ion Lungu, care a subliniat faptul că aceasta este prima etapă de transformare a Patinoarului într-un loc de agrement și o bază sportivă pentru iubitorii sporturilor de iarnă, anul viitor urmând să înceapă lucrările de acoperire a acestuia, încât să poată fi folosit o perioadă mai mare de timp, chiar și în condiții atmosferice nefavorabile.
Stabilitate politică…pe gheață
Dacă prefectul Orest Onofrei a preferat să ia cuvântul de pe margine, fără a se avânta pe gheață, subprefectul Alexandru Băișanu și consilierii locali și-au testat abilitățile de patinatori, dar fără patine în picioare. Unii dintre ei au ajuns pe gheață vrând-nevrând, cum a fost cazul consilierului local Neculai Barbă, care, deși s-a codit să ia cuvântul, s-a trezit pe gheață, împins de la spate de Alexandru Băișanu, în hohotele de râs ale celorlalți.
Glumele pe teme de stabilitate, mai ales politică, nu au lipsit între cei care au ajuns pe gheață, adversarii electorali întrecându-se în a-și da replici spumoase, adaptate momentului.
Odată ajunși pe gheață, oficialii suceveni au prins curaj, traversând pista de gheață până la echipa de hockey, care a reușit să facă atmosferă aplaudând discursul lor nu cu bătăi din palme, ci cu pocnetul ritmic al croselor pe gheață.
Încurajarea practicanților sporturilor de iarnă, precum hockeyul și patinajul artistic, a fost una din principalele concluzii ale oficialilor suceveni, care au spus că vor crea condiții mai bune acestora, în vederea realizării unor performanțe sportive.
După ce toți au simțit gheața sub picioare, tinerii sportivi ai echipei de hockey au realizat un meci demonstrativ, spre încântarea zecilor de privitori adunați pe marginile Patinoarului.
Dacă în prima zi, la inaugurare, accesul a fost gratuit, în restul zilelor taxa este de 7 lei/persoană, dar preșcolarii, elevii și studenții beneficiază de reducere, având de plătit doar 4 lei/persoană.






