Sucevenii care vor să râdă în hohote și să scape de stresul din timpul săptămânii au ocazia să-i întâlnească vineri seara, la Restaurant Padrino, pe doi dintre cei mai cunoscuți comedianți din românia – Cătălin Bordea și Sorin Oprea.
Cătălin Bordea, membru al Cafe Deco și realizatorul emisiunii Jurnal de Bordea de pe Antena 2, este cotat drept cel mai tare realizator de stand-up comedy din România, în vreme ce coechipierul său, Sorin Oprea, de la “Brigada 2 pe trei”, este cunoscut publicului și prin aparițiile în edițiile anterioare ale show-ului PRO TV “Românii au talent”.
Cei doi vor veni să destindă publicul sucevean și chiar să-l facă să râdă cu lacrimi, mâine seară, în Padrino, de la ora 23.00.
Taxa de participare la cele aproximativ două ore de distracție și râs pe saturate în compania celebrilor interpreți de stand-up comedy este de numai 15 lei.
Vineri seara
Distracția continuă la Padrino, cu Cătălin Bordea și Sorin de la “Brigada 2 pe trei”
