Dispoziție de închidere a magazinului Jysk din Șcheia, în urma reclamațiilor depuse de un sucevean



Magazinul Jysk din Șcheia
Magazinul Jysk din Șcheia

Un sucevean a depus plângeri prin intermediul unui avocat din București către mai multe instituții de control în care a cerut ca două magazine din Șcheia să fie verificate din mai multe puncte de vedere, unul dintre ele fiind legat de lipsa unei toalete pentru clienți. Printre acestea se află și o unitate de alimentație publică, cu terasă.

Prima instituție care i-a răspuns suceveanului este Primăria Șcheia, care, prin Poliția Locală Șcheia, a efectuat un control în teren.

O constatare importantă a Poliției Locală Șcheia a fost că magazinul Jysk nu are autorizație de funcționare pe anul în curs, la Primăria Șcheia.

Reclamantul a fost înștiințat în scris că, urmare a sesizării depuse și a controlului în teren, două unități publice au fost sancționate cu amendă, cu măsuri suplimentare de suspendare a activității, până la revenirea în legalitate, adică obținerea avizelor.

Una din unitățile închise este Jysk România SRL, care a primit o amendă de 800 de lei, plus măsura complementară de suspendare provizorie a activității.

Contactat de Monitorul de Suceava, directorul Poliției Locale Șcheia, Constantin Pîțu, a confirmat aplicarea amenzii de 800 de lei și dispunerea suspendării activității.

Totuși, în teren, magazinul din lanțul Jysk a rămas deschis.

În acest sens, Constantin Pîțu a arătat că magazinul are dreptul de a contesta măsura în instanță, și probabil a și făcut-o imediat.

Din punctul de vedere al Poliției Locale Șcheia problema este evidentă, lipsa autorizației de funcționare la autoritatea locală de pe teritoriul căreia își desfășoară activitatea.

Despre restul problemelor semnalate în reclamația suceveanului reprezentat de un avocat din București sunt așteptate să se pronunțe ale instituții, printre ele și Direcția de Sănătate Publică Suceava.



Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană
O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană