„Dispoziția inimii dă valoare darului”

„Și Iisus le zicea în învățătura Sa: «Luați seama la cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, și să li se plece lumea în piețe, și să stea în băncile dintâi în sinagogi, și să stea în capul mesei la ospețe; ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă». Și șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: «Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa».” (Marcu 12, 38-44) Valoare infinită
După ce am citit fragmentul evanghelic al acestei zile, ne putem întreba cum este posibil să dobândim împărăția lui Dumnezeu cu un codrant. Domnul Iisus Hristos a atras atenția celor din Templu spre gestul deosebit al unei văduve care a pus în cutia darurilor doi bănuți de aramă, adică un codrant. Codrantul era o subdiviziune monetară din aramă, ce cântărea sub un gram și se folosea pentru cumpărăturile zilnice. Cei din Templu probabil se așteptau ca Mântuitorul să aibă cuvinte de apreciere pentru cei ce dăruiau mai mult pentru trebuințele Templului. Nu mică le-a fost mirarea când au auzit că gestul unei văduve este mai prețuit decât darurile, poate făcute de complezență sau simplu formalism, oferite de cei mai avuți. În gestul femeii văduve trebuie să ne regăsim cu toții. Când oferim lui Dumnezeu trebuie să facem acest lucru din toată inima. Un codrant este puțin, dar Dumnezeu privește și prețuiește cu aceeași dragoste fiecare dar. Din perspectivă duhovnicească, codrantul capătă o valoare infinită. Sfântul Ambrozie spune: „Dispoziția inimii dă valoare darului. Ea singură dă prețul celor oferite”.
(Pr. Dumitru Păduraru, sursa: www.ziarulumina.ro)