Dispensarul, găina și gripa aviară

Ca medic de linia întâi sunt obligat să am grijă de sănătatea comunității în care îmi desfășor activitatea. Prin mine are loc primul contact al pacientului cu sistemul medical. Așa cum este el. Sistemul. Nu pacientul. Deși și aici poate fi o discuție destul de lungă. Am învățat în 15 ani de practică multe, dar structura mea interioară nu s-a schimbat. Niciodată nu am pus pacientul pe locul doi. După o hârtie. Cu toate că asta se dorește. Între pacient și tratament stă actul medical. Consultația. Atât. Restul sunt povești de încasat comisioane. Acum Universitatea de Medicină și Farmacie a devenit Universitatea de Medicină și Informatică. Și de nepermis de multe ori tocmai sistemul informatic este cel care îmi îngreunează sau împiedică activitatea. Sunt foarte multe de discutat.
Nu fac parte dintre cei care refuză progresul. Dimpotrivă. Am fost printre primii medici care au lucrat cu rețeta electronică. Mă pricep la chestiile astea. Chiar am o eficiență maximă atunci când funcționează sistemul. Totul ține de interesul celor care-l gestionează. De cheful lor de a se ocupa așa cum e nevoie de o asemenea unealtă care a devenit obligatorie în medicină. M-am obișnuit cu multe în țara asta. Inclusiv să sap șanțuri doar cu coada hârlețului. Că un sistem informatic și integrat nu are mentenanță e mizilic. E normal. Ieșit din comun ar fi să aibă. Ne obișnuim cu chestiile astea așa cum unii se obișnuiesc cu propriul sifilis. Ajung chiar să nu poată trăi fără el.
Și totuși România e fascinantă. Televizorul modelează conștiințe. Formează personalități. E sursă de informare. E mod de viață. E clopoțelul care trezește spiritul civic. A fost o știre cum că au apărut câteva cazuri de gripă aviară la Constanța. Normal, toată țara e la curent. Mai ales după marele fâs din epidemia trecută. Știți voi, aia care a umplut saci de bani celor care spălau mașinile la vamă.
Ajung la cabinet într-o dimineață mohorâtă. De pe la Dărmănești îmi încep rugăciunile către divinitate. De n-aș conduce, aș face și mătănii. Totul pentru a se îndura Sfânta Treime de mine și cabinetul meu. Adică: să funcționeze siui-ul, să am curent, să am internet, să nu fac hernie când voi înjura de toți heruvimii când voi constata că m-am rugat la ușa greșită. Ce să fac? Sunt un tip religios. Nici bine nu ajung în instituție că sună telefonul.
– Domn doctor, scuzați că deranjez.
– Nu deranjați. Cu ce vă pot ajuta?
– Veniți repede. Trebuie luate măsuri și numai dumneavoastră știți ce e de făcut. Am găsit o găină moartă și, cum umblă gripa aviară prin țară, m-am gândit să vă anunț. Poate e necesară carantina.
Cer locația exactă. Sar în mașină. Mi-am luat masca. Mănuși. Halat de unică folosință. Împopoțonat ca un cosmonaut mă îndrept spre locul cu maxim pericol biologic. Ajung. O mulțime de gură cască era strânsă deja.
– Dați-vă la o parte! Să nu vă infectați!
Se face loc. Deh, a venit specialistul. Omul care sugrumă orice microb. Dușmanul bacteriilor. Omul medicament pentru unii. Coșmarul infecțiilor. Pe scurt, v-ați dat seama, eu. Îmi cobor privirea spre bietul animal. Înainte de a mă apuca o criză de nervi, de icter, de apoplexie și alte asemenea fenomene, aud o voce.
– Și eu m-am gândit că a călcat-o mașina.
Se pare că gripa aviară are alte manifestări anul ăsta. Motorizate. Îmi scot masca. Îmi dau jos halatul. Mă urc în mașină. Poate dacă accelerez mai tare ajung într-o altă galaxie. Cu asta m-am lămurit.