Cornu Luncii

Dispensar medical, lăsat fără wc-ul din curte

– Zecile de cetățeni care vin săptămânal pentru recoltare de probe de laborator, în cadrul programului de evaluare a stării de sănătate, nu au la dispoziție nici un grup sanitar
Dispensarul medical din Cornul Luncii a rămas de ceva vreme fără wc-ul din curte, din cauza unor localnici care revendică terenul pe care este amplasat acesta. Medicii care își desfășoară aici activitatea au reclamat la Autoritatea de Sănătate Publică Suceava că o parte din terenul de lângă dispensar a fost vândut de către Primărie unor cetățeni, iar parcela pe care se află singurul wc al unității sanitare a fost îngrădită și luată de localnicii respectivi. Așa se face că dispensarul nu mai întrunește una din condițiile de bază în vederea funcționării, și anume să aibă grup sanitar propriu. Conform responsabililor ASP Suceava, primăria trebuie să asigure spațiul necesar și dotări pentru funcționarea în condiții bune a dispensarului medical.
Unul din cei doi medici care își desfășoară activitatea la Cornu Luncii, doctor Georgeta Cofler, ne-a declarat ieri că este pusă într-o situație jenantă, pacienții care vin la consult neavând la dispoziție un wc.
Situația este dramatică din cauza afluxului de pacienți, care în ultimele săptămâni s-au prezentat la cabinet pentru evaluarea stării de sănătate.
Medicul spune că este inuman ca între 70 și 100 de persoane să treacă săptămânal pragul unității sanitare, iar acestea să nu aibă un conform minim.
În fiecare zi de marți, la dispensarul cu pricina se recoltează pacienților probe de laborator în vederea efectuării analizelor în cadrul programului național de sănătate. Recoltarea probelor de urină a devenit o misiune imposibilă, în condițiile în care wc-ul stă închis și îngrădit de noii proprietari ai terenului.
În timp ce medicii reclamă că Primăria a vândut terenul respectiv cu tot cu parcela pe care este wc-ul dispensarului, primarul din Cornu Luncii, Petru Vodă, declară că niște localnici au intrat abuziv pe bucata de pământ, neavând „loc” acolo.
Petru Vodă ne-a declarat ieri că de abia s-a întors din concediu, dar că va soluționa problema imediat. Acesta susține că Primăria nu a vândut și parcela pe care se află wc-ul dispensarului medical, ci un teren de lângă. „Familia respectivă nu are nici un drept asupra terenului cu pricina… Ei au îngrădit acolo abuziv și voi lua măsuri pentru ca situația să se schimbe. Voi discuta cu localnicii care au făcut asta și cu medicii pentru ca dispensarul să ia înapoi terenul”, a spus primarul din Cornu Luncii.

Recomandări

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava

Flutur dă ca exemplu proiectele de succes din comuna Horodnic de Sus realizate sub administrare liberală, subliniind că „dezvoltarea este în ADN-ul PNL”

Gheorghe Flutur consideră că Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat pentru funcția de președinte al României
Gheorghe Flutur consideră că Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat pentru funcția de președinte al României