Dispar mărimile

Dictonul ăla care zice că „nu mai există echipe mici” e de obicei folosit de favorite, atunci când scot câte un rezultat de toată panarama în fața vreunei echipe care se presupune a fi alcătuită din împiedicați ori amatori. Slavă Domnului, echipele mici există și vor exista cât lumea. Problema e dincolo: parcă nu mai sunt echipe mari, deci nivelarea se face de sus în jos, și nicidecum invers. Fenomenul este vizibil acolo unde fotbalul a fost, este și probabil va mai fi multă vreme la cel mai înalt nivel, acolo unde campionatele sunt palpitante, unde tribunele sunt permanent pline și unde spectacolul este de mare calitate. Adică în Anglia, Spania, Germania, Italia. Excepția ar fi Franța, unde echipa superstarurilor M’Bappe și Neymar își continuă cursa solitară în campionat, unde nu întâmpină niciun fel de opoziție. Asta poate fi dăunător dincolo, în Champions’ League, unde dacă vii detașat, relaxat, ai toate șansele să o iei de la echipe ipotetic mai slabe, dar ținute în priză în propriile lor campionate. Cea mai ciudată situație este cea cu care se confruntă chiar cele mai bune echipe din lume: Real Madrid și Barcelona, care în campionat sunt aproape de râs, în timp ce în Champions’ League ultima prestație a Real-ului, la Moscova, cu TSKA, a fost chiar de plâns. Argumente de felul „jucători suspendați”, „multe accidentări” ori „noul sistem de joc impus de Lopategui” nu stau în picioare când e vorba de Real. Pur și simplu jocul nu merge, echipa mare din ultimii (zeci de) ani fiind doar o amintire. Lipsa lui Ronaldo e enormă. Încă mai ciudată se arată situația Barcelonei. De acolo n-a plecat nimeni, Piticu’ e pe teren mereu, dar degeaba. Dacă ar fi să dau o favorită pentru Champions’ League, zău că nu pot. Nici de prin Anglia nu vin semne bune, iar din Germania nici atât, Bayern fiind la fel de penibil ca Real. Parcă Juventus ar arăta ceva, dar aproape nu-mi vine să cred că aducerea unui singur fotbalist poate face din Juventus bici care să mai și plesnească.