S-a încins joaca la „Mondial”, au început să sară scântei și se fac deja calcule în legătură cu ultima etapă a meciurilor din grupe: o fi mai bine să tragem tare și să luăm locul 1 ca să jucăm cu locul 2 din grupa ailaltă? Dar dacă și ăia fac la fel și-i bat pe ăilalți ca să ne evite pe noi, atunci n-ar fi mai bine să ne lăsăm noi bătuți și să-i întâlnim în „optimi” când s-ar putea să fie mai obosiți decât noi care ne-am odihnit în ultimul meci? Și tot așa, fără să ne autosugestionăm că nu-i posibil decât la noi în campionat. Fiți dumneavoastră sănătoși, am în minte și acum imaginea celebrului meci Germania – Austria de la ditamai „Mondialele”, când, în ultimele 10 – 12 minute, echipele stăteau fiecare în jumătatea ei și își aruncau mingea peste linia de centru ca peste fileu! Ăia o luau, făceau 7-8 pase între ei, apoi o aruncau și ei peste același „fileu”, de a fluierat arbitrul sfârșitul panaramei în minutul 88, sictirit și el de ce făceau ăia care, fericiți, au plecat împreună mai departe, în sferturile de finală (că pe atunci erau doar 16 echipe în grupe, nu 32, ca acum). Acum, după ce am văzut deja primele 20 de partide, sunt convins că orice e posibil, începând cu arbitrajele care, fie că aparțin rusului Ivanov sau anonimului din Benin, au o singură direcție: promovarea între primele 16 a echipelor care asigură în continuare profit maxim organizatorilor și, desigur, F.I.F.A., printre cele 16 fiind obligatoriu (caz deja soluționat) Germania. Dar și Anglia, Olanda ori Italia. Brazilia n-are nevoie de suport, ea se duce singură, dar zău că n-o văd bine dacă dă peste un adversar complex, alcătuit din Germania plus Lubos Michel ori Cantalejo. Dacă ar fi să trag o concluzie asupra primei treimi de campionat deja scurs, atunci aș zice că este competiție marilor dezamăgiri așteptate: Zidane a fost ridicol, Ibrahimovici penibil, Ronaldo și Adriano inexistenți, Crouch – comic desăvârșit al gazonului. Păcat că nu apără și Kahn ca să mă bine dispun după amărăciunea care m-a încercat în cazul lui Ronaldo, pe care îl văd dispărând în anonimat o dată cu sfârșitul competiției dacă nu se va produce între timp vreun miracol. Probabil că în afară de Ronaldinho (eventual Robinho, dacă prinde echipa) nu vor exista alți eroi ai ediției. Încă n-am văzut pe cineva care să ne amintească măcar de Platini sau Baggio, dacă nu de Pele sau Maradona.