Întâlnirea de la Ministerul Sănătății dintre reprezentanții medicilor de familie, ministrul Cseke Attila și președintele CNAS, Lucian Duță, s-a încheiat fără a se ajunge la un acord, astfel că doctorii nu vor semna contractul cadru, iar de marți vor percepe taxe pentru consultații.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a invitat reprezentanții medicilor de familie și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la discuții, miercuri, la ora 14.00, la sediul ministerului.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții medicilor de familie au cerut 200 de milioane de lei pentru întreținerea cabinetelor, în timp ce cei ai MS și CNAS au spus că această cheltuială nu poate fi susținută.
În aceste condiții, medicii de familie spun că nu vor semna contractul cadru, iar de marți vor percepe taxe pentru consultații.
În replică, ministrul Cseke Attila a susținut că prioritar este pacientul.
În timpul discuțiilor, caeva zeci de medici de familie s-a adunat în fața Ministerului Sănătății, pentru a aștepta rezultatul acestora.
Întrevederea a fost stabilită după ce medicii de familie au refuzat să semneze contractele pe 2011 întrucât sunt nemulțumiți de multe dintre prevederile noilor acte normative, ei spunând că de la 1 iunie nu mai pot prescrie rețete pentru medicamentele compensate și gratuite, și nici bilete de trimitere către specialist sau spital.
Medicii de familie au spus că încearcă să susțină funcționarea cabinetelor până în 14 iunie, în speranța că până atunci vor fi rezolvate problemele, astfel încât să nu fie obligați să îi pună pe pacienți să plătească pentru consultații.
„Inițial intenționam să introduce coplată la consultație pentru toți bolnavii începând de joi (9 iunie, n.r.), însă ne-am gândit să amânăm luarea unei decizii și să încercăm să ne susținem singuri cabinetele, în speranța că până săptămâna viitoare ar putea fi rezolvate problemele”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele Societății Naționale a Medicinei de Familie/Medicină Generală (SNMF/MG), Rodica Tănăsescu.
De aceeași părere este și președintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, care spune că întrucât nu au putut semna contractul cadru la 1 iunie din cauza divergențelor cu conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, nu pot scrie rețete compensate și nici nu pot elibera bilete de trimitere către specialiști.
Normele la noul contract-cadru pe 2011-2012 prevăd o creștere cu 10% a veniturilor asistenței primare, alocarea banilor presupunând un efort financiar suplimentar întrucât statul nu are fonduri să aloce majorarea de 30% cerută de medicii de familei, a declarat, marți, președintele CNAS, Lucian Duță.
El a ținut să precizeze că o majorare de 30 la sută este imposibilă în acest context economic.
„Este imposibil să alocăm medicinei primare o creștere cu 30 la sută a veniturilor. În acest context economic, este imposibil. Bugetul CNAS are, la ora actuală, un deficit de cel puțin, 2 miliarde și jumătate – 3 miliarde de lei, adică aproximativ 750 de milioane de euro”, a mai spus Duță.
El a precizat că, până marți la prânz, peste 2.000 de medici au semnat contractele cu casele de asigurări de sănătate.