Numărul de destinații externe de pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava ar putea crește în perioada următoare. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, aflat la Forumul Economic de la Krynica-Polonia, a declarat că a avut discuții cu mareșalul voievodatului Podkarpackie (Subcarpatia), Władysław Ortyl, privind introducerea de curse aeriene Suceava-Rzeszow (n.r. – capitala voievodatului). „Rzeszow are un aeroport modern și am vorbit despre aeroportul nostru. Ei operează în multe direcții în Europa și am vorbit despre deschiderea discuțiilor despre curse Suceava-Rzeszow, chiar sezoniere, pentru turiști sau cu escală Suceava-Rzeszow-Londra sau Munchen, ei având foarte mare trafic spre Marea Britanie și spre Germania”, a spus Gheorghe Flutur. El a menționat că s-a discutat și despre reluarea curselor de autobuz între Suceava și Przemysl, care au funcționat prin anii 1992-1993.
Tatonări
Discuții pentru introducerea de curse aeriene Suceava-Rzeszow
