Vizita oficială a Ambasadorului Irlandei în România, Excelența Sa Derek Feely, în județul Suceava a fost un bun prilej pentru conducerea municipalității sucevene să poarte discuții privind identificarea oportunităților din diferite domenii, ce ar fi profitabile ambelor părți.
Întâlnirea cu primarul Ion Lungu a avut loc joi, la sediul Primăriei municipiului Suceava. Edilul sucevean a declarat: „Am discutat despre relațiile de colaborare dintre orașul Suceava și orașul Cork din Irlanda (al doilea oraș ca mărime după capitala Dublin), cu care suntem parteneri într-un proiect european, «Orașe europene inteligente – 2020». Am prezentat oportunitățile de investiții ale municipalității, iar domnul Ambasador a apreciat proiectele pe energie verde în care este implicat municipiul Suceava, Irlanda fiind una dintre țările cele mai avansate la nivel european în acest domeniu”.
Proiectul în care Suceava este partener cu orașul irlandez are ca obiectiv principal transferul de experiență și bune practici, scopul fiind de a îmbunătăți calitatea vieții pentru cetățenii europeni, de a reduce impactul asupra mediului al activităților economice și de a crea o dezvoltare economică durabilă.