Discuții între CJ și asociațiile de profil pentru dezvoltarea activității de rafting în județ



Gheorghe Flutur
Gheorghe Flutur

Consiliul Județean vrea să dezvolte activitatea de rafting în județul Suceava. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat că instituția pe care o conduce se află în discuții cu mai multe asociații care promovează acest sport pentru a aduce bărci pe râul Bistrița în vederea practicării raftingului.
Flutur a spus că interesul este pentru traseul Zugreni-Crucea, unde defileul este extrem de pitoresc, iar viteza apei destul de mare. „Eu sunt convins că împreună cu cei de la «Apele Române», din administrațiile locale de pe Valea Bistriței și cu cei de la Biroul de Turism al Consiliului Județean am putea să dezvoltăm această formă de turism. Mai mult de atât, le-am propus reprezentanților asociațiilor cu care am vorbit o îmbinare între nou și vechi, adică să aibă în vedere și plutăritul, pentru că sunt mulți turiști care vor să vadă și cum circulau plutele pe Valea Bistriței. Mai ales că cei de la Primăria Ciocănești doresc să deschidă o școală de plutărit ca să aflăm secretele plutăritului. Chiar dacă se pare că plutăritul nu va fi o meserie a viitorului, nu trebuie uitat, pentru că a fost un mod de a trăi pe Valea Bistriței și îi interesează foarte mult pe turiști toate aspectele legate de vechiul mod de transport pe Bistrița cu tot pitorescul lui”, a declarat Flutur.