Alegeri la PSD

Discursul liber al lui Vanghelie – aplaudat la scenă deschisă de peste 1.200 de delegați



Candidatul la șefia PSD București, Marian Vanghelie, a rostit, ieri la conferința de alegere a șefului filialei bucureștene, un discurs liber, întrerupt doar de aplauzele frecvente și de scandarea numelui său, unii dintre delegați ridicându-se chiar în picioare la final pentru a aplauda.
Vanghelie a spus, în deschiderea discursului său, că a venit la tribună cu un „speech” pregătit de un „profesionist”, dar a renunțat la el pentru a dovedi, în ciuda afirmațiilor făcute de unul dintre contracandidații săi, că are capacitatea intelectuală de a se exprima liber.
Alocuțiunea lui Vanghelie a privit mai multe subiecte, de la nemulțumirea legată de pierderea alegerilor din 2004, la asumarea responsabilității pentru obținerea unui rezultat bun la alegerile europarlamentare.
Partea centrală a discursului său a constat însă în adresarea de mulțumiri lui Mircea Geoană, care „a dat putere organizațiilor de sector”, lui Adrian Năstase, despre care se știe „ce a făcut pentru acest partid”, lui Ion Iliescu, care „nu poate fi acuzat de nimic” și lui Sorin Oprescu, despre care a spus: „Va rămâne prietenul meu, indiferent ce crede el”.
Vanghelie i-a luat apărarea lui Adrian Năstase, spunând că Traian Băsescu și Monica Macovei trebuie „rugați” să oprească „dosariada politică” împotriva fostului premier. „PSD București îl sprijină pe Adrian Năstase și este alături de Adrian Năstase”, a perorat Vanghelie.
Vanghelie i-a luat apărarea și lui Ion Iliescu, acuzând „clasa de elită” care „lansează mizerii la adresa sa”. „Îi somăm să își ceară scuze, Ion Iliescu nu poate fi acuzat de nimic”, a spus Vanghelie.
El i-a provocat și pe vicepreședinții PSD Ioan Rus și Vasile Dâncu să își prezinte candidaturile la Primăria Capitalei, afirmând că, în această situație, îi va susține.
„Am să mă duc și la Cluj să candidez ca independent, pentru a arăta că și la Cluj se poate câștiga”, a mai spus Vanghelie, care a pledat pentru susținerea reciprocă dintre organizațiile social-democrate.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Miting împotriva lui Gheorghe Flutur, cu membri și simpatizanți AUR din județele Suceava, Iași, Botoșani, Neamț, Bistrița-Năsăud și din București

Președintele PMP Eugen Tomac a declarat, la Suceava, că „polul dreptei” format din USR, PMP și Forța Dreptei „va zgudui scena politică la alegerile de anul viitor”

Președintele PMP Eugen Tomac a declarat, la Suceava, că „polul dreptei” format din USR, PMP și Forța Dreptei „va zgudui scena politică la alegerile de anul viitor”