Discurile spinale sintetice fabricate în laborator ar putea reprezenta peste 10 ani o soluție eficientă contra durerilor de spate, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Cornell University din New York, informează dailymail.co.uk.
Aceste discuri „vii” sunt căptușite cu celule capabile să absoarbă șocurile și, în cadrul unor prime teste, atunci când au fost implantate, s-au comportat exact ca inelele circulare naturale din coloana vertebrală.
Până în prezent, ele au fost testate doar pe animale, folosindu-se celule recoltate de la oi, dar cercetătorii americani consideră că această metodă va putea fi folosită în curând și pe pacienți umani.
Medicul Lawrence Bonassar, un expert în ingineria biomedicală, consideră că primele teste pe pacienți umani ar putea să înceapă peste circa 10 ani, când tehnologia care folosește țesuturi umane va cunoaște o utilizare mai largă în comparație cu perioada actuală.
Numărul britanicilor care suferă de dureri de spate s-a dublat în ultimii 40 de ani. Boala degenerativă a discurilor spinale, care se manifestă prin uzarea cartilajelor dintre vertebrele spinale, afectează majoritatea persoanelor în vârstă de peste 50 de ani.
În cazurile cele mai severe, discurile avariate sunt extirpate printr-o operație complicată, iar vertebrele sunt „sudate” între ele folosindu-se tije, clame și alte dispozitive pentru a stabiliza coloana. Însă perioada de convalescență durează multe luni și vindecarea nu este niciodată completă și satisfăcătoare.
Cercetătorii de la Cornell University din New York au creat câteva discuri înlocuitoare pentru șoareci, căptușite cu celule extrase din coloanele vertebrale ale unor oi. Aceste discuri artificiale erau puțin mai groase în comparație cu cele naturale și atunci când au fost transplantate au rămas bine fixate între vertebre. Ele s-au integrat foarte repede în coloana vertebrală, permițându-le animalelor de laborator să meargă, să sară și să alerge la fel ca atunci când erau sănătoase.
Studiul cercetătorilor americani a fost publicat în revista medicală Proceedings of the National Academy of Sciences.