Discriminarea pe criteriul vârstei



Pe piața muncii, în majoritatea ofertelor de joburi serioase se impun, de către angajatori, limite de vârstă în privința candidaților. Evident că acesta e un mod de discriminare și pe mulți oameni trecuți de 40 de ani îi apucă disperarea când rămân șomeri, sau doresc să-și schimbe locul de muncă.
În cazul absolvenților ne confruntăm cu aceeași problemă, de această dată însă ne aflăm la polul opus, vârsta prea fragedă fiind interpretată ca lipsă de experiență.
Întotdeauna m-am întrebat de ce majoritatea angajatorilor insistă pe acel „maximum 35 de ani” . Oare cei trecuți de 35 de ani nu sunt ambițioși? Nu au putere de muncă sau nu se pot integra într-un colectiv dinamic? Depinde cum privim lucrurile și dacă avem idei preconcepute de genul că persoanele mai în vârstă nu mai sunt valabile pe piața muncii.
Experiența
Din multe puncte de vedere însă, un candidat cu vârstă mai înaintată are și va avea tot timpul avantajul experienței în fața unuia mai tânăr. Există multe avantaje ale angajării unei astfel de persoane, avantaje la care un manager trebuie să se gândească foarte serios înainte de a exclude o categorie atât de mare de posibili candidați.
Primul avantaj este, evident, experiența. O persoană care lucrează de 20 de ani într-un anumit domeniu are altă perspectivă decât unul care lucrează doar de 3 ani.
Pot fi amândoi foarte buni profesioniști, dar primul are avantajul că a văzut și a simțit pe propria piele cum acest domeniu s-a schimbat de-a lungul timpului și poate avea o viziune mult mai realistă. Cu alte cuvinte, experiența nu se limitează la domeniul respectiv, vorbim de experiența de viață în general.
Disciplina muncii și loialitatea
Disciplina muncii e a doua calitate care trebuie luată în calcul. Oamenii tineri au, într-adevăr mai multă energie, dar asta nu înseamnă ca și-o dedică jobului. După o anumită vârstă, e mai puțin probabil ca un angajat să lipsească de la serviciu invocând tot felul de pretexte pentru ca în realitate să se ducă undeva să se distreze.
Loialitatea nu trebuie nici ea trecută cu vederea. E normal ca un om mai tânăr să viseze la joburi extraordinare și să prindă orice șansă care i se oferă, nu e nimic rău în asta. Cu siguranță însă că tu ai nevoie de oameni despre care vei ști că vor fi lângă tine și peste un an, doi, etc. O persoană mai matură face mai greu schimbări și tinde să se implice mult mai mult într-un job.
Se știe de asemenea că, de la o vârstă, e de așteptat ca cineva să știe să gestioneze relațiile interumane, respectiv să discute cu oameni din toate categoriile, să se comporte bine într-o situație de criză și să gândească înainte să vorbească.
Fără prejudecăți
Tu știi cel mai bine ce fel de oameni, și de care tip de calități ai nevoie când vrei să angajezi pe cineva, dar e important, în orice mișcare pe care o faci, să nu ai prejudecăți.
Nu refuza unui candidat șansa de a participa la un interviu doar pentru că este trecut de o vârstă pe care o consideri depășită. E posibil ca acel candidat să fie exact omul potrivit nevoilor tale.
Tocmai din aceste considerente, pentru a nu exista discriminări, în conținutul cv-ului nu este precizată vârsta sau data nașterii. Aceste situații le întâlnim în SUA, unde chiar persoane în vârstă de70 de ani lucrează în diferite domenii, full time sau part time, ceea ce în societatea românească nu se întâmplă.
Tinerii pot fi formați
La polul opus se află tinerii absolvenți, care ieșiți de pe băncile facultății și îndestulați de noțiuni teoretice, dornici în a-și găsi un job în domeniul în care au studiat, constată cu stupoare că în ciuda studiilor aprofundate angajatorii nici măcar nu le dau șansa de a demonstra că sunt capabili.
E trist că o mulțime de tineri se izbesc astfel de realitatea de pe piața muncii și ajung să fie dezamăgiți, frustrați de situație. În astfel de cazuri, cei mai mulți se reorientează în carieră fie acceptând joburi sub nivelul studiilor terminate, fie acceptând salarii mizere pentru a acumula experiență.
Totuși nu trebuie pierdut din vedere faptul că acești tineri au unele avantaje cum ar fi dorința de muncă, acceptarea unor beneficii minime, și cel mai important posibilitatea de a fi formați în spiritul și politica firmei în care își încep activitatea. Un candidat cu experiență acumulată va emite pretenții financiare, iar cunoștințele deja acumulate uneori nu sunt necesare în noul job și e mai greu să fie ”dezvățat” de tehnicile dobândite până la acel moment.
În concluzie, în realitate, suficient de mulți oameni mai în vârstă au reușit în domenii noi, destui tineri au dovedit că sunt capabili să-și asume responsabilități majore. Tocmai pentru ca cei care le-au dat o șansă au avut mintea deschisă, și nu s-au împiedicat de prejudecăți. Pentru informații și sugestii www.agentierecrutare.ro, telefon 0230/520317, sau email office@agentierecrutare.ro.
Consultant – avocat Oana Petruța Chidoveț
Human Resources Consulting
Agenție de recrutare și selecție de resurse umane