În urmă cu vreo opt ani, într-o zi călduroasă de vară, îl căutam pe ÎPS Pimen, de a cărui declarație aveam nevoie pentru a finaliza un material. Am ajuns la Căminul de Bătrâni și am intrat în curtea ce părea pustie. Doar un om mărunt, undeva într-un colț, dădea din greu la târnăcop. Era într-o cămașă albă, avea părul cărunt și părea că nu se sinchisește de caniculă. L-am întrebat dacă știe unde este ÎPS Pimen. S-a întors cu fața spre mine și, fără a scoate o vorbă, mi-a oferit răspunsul. Era ÎPS Pimen. Mai apoi, l-am mai văzut de câteva ori dând la lopată, cot la cot cu muncitorii. Dacă nu ați reținut, vorbim despre Arhiepiscopul Sucevei.
În 1964, ÎPS Pimen a fost adus la Mănăstirea Putna, ca ghid, pentru că știa foarte bine franceza. Timp de 11 ani, cei care veneau în vizită la Putna puteau asculta adevărata istorie a românilor. Din gura lui ÎPS Pimen. Acea istorie interzisă de autoritățile comuniste. În cei 11 ani, nenumărați vizitatori ai Mănăstirii Putna au auzit din gura lui ÎPS Pimen poezia „Doina” lui Eminescu. Interzisă de autoritățile comuniste. Pentru toate astea, ÎPS Pimen era „căutat” de autorități, de Securitate. De fapt, îl știau de „cal breaz” din 1958, când era stareț la Putna și a refuzat să se supună decretului 410, de scoatere a călugărilor din mănăstiri. Și tot atunci, în 1958, s-a împotrivit autorităților, care vroiau să ia piesele de muzeu de la Putna și să le ducă la Iași. Amenințați chiar cu o demonstrație a oamenilor din Putna, comuniștii au renunțat la idee, iar piesele de patrimoniu național pot fi admirate astăzi la ctitoria lui Ștefan cel Mare.
Și aș mai putea continua cu povestiri de acest gen, care i-au făcut pe comuniști să nu-l privească cu ochi buni pe, călugărul de atunci, Pimen. Dar, venind în zilele noastre, aflăm, mai ieri, că ÎPS Pimen a fost colaborator al Securității și a făcut poliție politică. Iar zilele trecute, dosarul de informator al lui ÎPS Pimen a fost desecretizat și am putut afla „marile turnătorii”. Se spune în dosar că ÎPS Pimen era folosit în perioada cât era ghid la Putna, pentru a culege informații despre străinii care vizitau mănăstirea. Datele erau obținute verbal de la ÎPS Pimen, de către securiști. Mari turnătorii! În perioada comunistă, orice persoană care intra în contact cu străinii trebuia să povestească Securității ce a discutat. Ghizii, de orice fel, dădeau periodic astfel de rapoarte Securității. Oricine știe asta, în afară de eroii neamului de la CNSAS. Aveam încredere în instituția asta, dar după ce am văzut „turnătoriile” lui ÎPS Pimen nu mai dau doi bani pe Dinescu et co. Nu există un angajament semnat de ÎPS Pimen, nu există vreo „turnătorie” adevărată, darămite una de pe urma căreia să fi avut de suferit vreo persoană. Și, totuși, ÎPS Pimen a făcut poliție politică. Vai de poporul care are astfel de oameni care împart dreptatea! Grav e că poporul ăsta suntem noi…
Sunt convins acum că în spatele acestui verdict, de poliție politică, se ascunde ceva. ÎPS Pimen trebuia discreditat. Încurcă mulți oameni cu pădurile pe care le revendică. Eu sunt de acord că fundația care revendică pădurile trebuie să fie una de interes public și nu de interes privat, ca acum. În această privință, cred că ÎPS Pimen nu a fost sfătuit bine. Este și el om, și este supus greșelii. Dar pentru asta, trebuie aruncat în cloaca informatorilor cu patalama? Trebuie blamat și împroșcat cu noroi?
Cine a manevrat CNSAS pentru a se ajunge la această decizie a câștigat o primă bătălie. Am citit o mulțime de comentarii care îl acuzau pe ÎPS Pimen. Deviind, ca de obicei, de la subiect, unii au început să-l critice, că adună averi și chestii de genul ăsta. Deștepților ăstora le explic faptul că ÎPS Pimen este călugăr. Nu are familie și trăiește în clădirea din incinta Mănăstirii Sf. Ioan. A făcut și, probabil, ca orice om, va mai face greșeli. Dar nimeni nu îl poate acuza pe ÎPS Pimen că „greșește” în favoarea sa. Tot ceea ce face, face pentru Biserică. Tot ceea ce strânge, strânge pentru Biserică. Nu-l puneți alături de unii popi îmbuibați, cum ar fi unul din Câmpulung, despre a cărui casă spunea un cititor că dacă încerci să-i numeri geamurile, le pierzi șirul.
