Discovery lansează seria „Cum am inventat lumea modernă” și caută românii care vor să schimbe lumea



Discovery Channel lansează duminică, de la ora 22.00, seria „Cum am inventat lumea modernă” și derulează o campanie prin care îi caută pe românii care vor să schimbe lumea, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Intitulat „Cum am inventat lumea modernă”, filmat în locuri din toată lumea și folosind resurse umane și materiale considerabile, serialul prezintă unele dintre cele mai importante invenții ale secolului 21. Ce legătură există între scufundarea Titanicului și telefoanele mobile? Dar între o scândură de lemn și zgârie-norii din ziua de azi? Telespectatorii vor afla din seria „Cum am inventat lumea modernă”, difuzată pe Discovery Channel, din 11 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 22.00.
„Cum am inventat lumea modernă” are patru episoade care investighează patru invenții ce definesc lumea modernă: telefoanele mobile, automobilele, avioanele și zgârie-norii.
Cele patru episoade ale seriei sunt: „Telefoanele mobile” (difuzat duminică, 11 noiembrie, de la ora 22.00), „Automobilele” (duminică, 18 noiembrie, de la ora 22.00), „Avionul” (duminică, 25 noiembrie, de la ora 22.00), „Zgârie-norii” (duminică, 2 decembrie, de la ora 22.00).
Noua serie „Cum am inventat lumea modernă” este susținută de Vodafone România, ca parte a unei campanii ce își propune să identifice și să promoveze comunitatea celor care au idei menite să facă viața oamenilor mai simplă și să schimbe societatea. Din campanie mai fac parte emisiuni ca „Top 5”, „Curiosity” și „Operațiuni complexe”, precum și o aplicație specială de Facebook, în care oamenii sunt invitați să-și prezinte ideile inovatoare. Aplicația de Facebook „Schimbă lumea” este disponibilă pe pagina Discovery România.
Cei care cred că au idei care pot schimba lumea sunt invitați să le împărtășească în aplicație, până pe 25 noiembrie, iar cea mai bună idee va fi prezentată într-un spot difuzat pe Discovery Channel România și autorul ei va fi premiat cu un laptop Alienware, dotat cu internet mobil (internet mobil prepaid pentru laptop sau tabletă, cu trafic gratuit de 1GB/lună inclus, pentru 12 luni de zile).