– Cristian Irimie solicită sprijinul acestora în vederea reabilitării unor spații din spital, asta din cauză că unitatea sanitară nu dispune de fondurile necesare
Directorul Spitalului Județean Suceava, doctor Cristian Irimie, face un apel către oamenii de afaceri din județ să sprijine financiar spitalul, în vederea reabilitării unor spații de aici. Cristian Irimie a declarat ieri că, în condițiile în care cea mai mare unitate spitalicească din județ nu dispune de fonduri pentru investiții, este nevoie de ajutorul oamenilor de afaceri și al comunității locale pentru reabilitarea și dotarea saloanelor, astfel încât acestea să ofere condiții mai bune de cazare a bolnavilor. Directorul Spitalului Județean a subliniat că în urma unor sponsorizări pe diferite secții ale spitalului, unitatea ar putea în schimb să facă reclamă acestora, prin simplul fapt că pe saloanele renovate vor fi lipite plăcuțe cu numele firmei sau al persoanei fizice care a investit acolo. Cristian Irimie a dat exemplul spitalului din Odorheiul Secuiesc (un oraș cu numai 35.000 de locuitori), unde oamenii de afaceri au făcut importante investiții și au renovat spații, conștientizând faptul că un spital deservește comunitatea și prin urmare aceasta trebuie să contribuie la dezvoltarea spitalului. „Există oameni cu bani în județul Suceava, oameni care ne pot sprijini, care pot face ceva pentru cel mai mare spital din acest județ. Oricare dintre acești oameni cu stare sau apropiați de-ai lor pot ajunge aici la un moment dat. Fac un apel către oamenii de succes din județ, să dea din succesul lor și Spitalului Județean. Ei pot contribui la reabilitarea condițiilor hoteliere din spital. Nu avem pretenția să se reabiliteze secții întregi, se pot renova saloane din anumite secții, rezervele cu două paturi. Spitalul nu are fonduri în acest sens și de aceea avem nevoie de ajutor. Eu aștept orice discuție cu oameni care vor să facă ceva pentru spital și îi invit aici”, a declarat Cristian Irimie.
Acesta a precizat că după renovarea Secției de Diabet și alți medici din spital au început să caute sponsori în vederea reabilitării secției în care își desfășoară activitatea.






