Directorul Spitalului Municipal Fălticeni, Mircea Lupu (55 de ani), a apelat, ieri, la Serviciul de preluare a apelurilor de urgență 112, reclamând că a fost agresat de primarul comunei Preutești, Alexandru Anița (52 de ani).
Incidentul a avut loc în jurul orei 12.45, în timp ce directorul de spital se afla la o partidă de vânătoare de iepuri pe raza localității Huși.
Din datele pe care le deținem, scandalul ar fi fost provocat de fiul primarului, care l-a luat pe directorul Lupu la întrebări cu privire la faptul că se află fără drept pe terenul familiei sale.
Mircea Lupu i-a explicat că e o vânătoare cu acte în regulă, lucru confirmat ulterior și de poliție, însăfiul primarului ar fi continuat să-i vorbească urât.
La un moment dat și-a făcut apariția și primarul Anița, scandalul degenerând, iar edilul lovindu-l cu palma peste față pe directorul Lupu, cei doi fiind despărțiți de ceilalți membri ai echipei de vânătoare.
La fața locului a ajuns și poliția, dar și un redactor al Monitorului de Suceava, care a așteptat să iasă cei doi de la audieri, din sediul Postului de Poliție Preutești, pentru a sta de vorbă cu ei.
Între timp, l-am contactat telefonic pe directorul Lupu, care ne-a spus să revenim într-o oră, întrucât dă declarații la poliție și ne va explica apoi cum au stat lucrurile.
De cealaltă parte, primarul Anița a fost mai puțin cooperant și, declarând că „n-am avut nici o problemă”, a închis telefonul.
Audierile la poliție le-au priit celor doi protagoniști ai scandalului de ieri, la ieșirea din sediul Postului Preutești lipsind doar să se țină de mână. „Nu s-a întâmplat nimic, întrebați pe domnul (n.r. – Lupu)”, a susținut primarul.
„A fost o altercație, am discutat-o, s-a rezolvat, nu e nici o problemă. Niște principii de vânătoare, de terenuri, dacă-s ale lor, dacă-s ale noastre, nici o problemă. Totul e în regulă”, a declarat și directorul spitalului fălticenean.
În lipsa plângerii prealabile, polițiștii au închis cazul.