Nemulțumirile angajaților de la Spitalul Orășenesc Gura Humorului la adresa conducerii, ca urmare a neacordării unor drepturi salariale, au ajuns în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM). Scandalul a izbucnit după ce managerul unității sanitare, Doru Mălăncrăveanu, a hotărât să reducă cheltuielile cu personalul prin diminuarea cu 9,5% a salariilor aferente lunii mai. „Cuantumul brut al salariilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale aferente lunii mai ale personalului Spitalului Orășenesc Gura Humorului, plătit de la Casa de Asigurări de Sănătate, se diminuează cu 9,5%. În situația în care din aplicarea acestei prevederi rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, suma care se acordă este de 750 de lei”, a fost decizia emisă în luna iunie de directorul Doru Mălăncrăveanu și care i-a revoltat pe salariații unității sanitare.
Uniunea Județeană Sindicală (UJS) Sanitas Suceava a apreciat că măsura este una ilegală și a solicitat intervenția Inspectoratului Teritorial de Muncă, salariații având în cele din urmă câștig de cauză. „Prin această decizie au fost încălcate drepturile salariale ce decurg din prevederile contractului colectiv de muncă și legile speciale de salarizare pentru personalul medical din unitățile sanitare”, a arătat ieri liderul acestei structuri, Ana Ionescu, care i-a cerut managerului Doru Mălăncrăveanu să le dea oamenilor banii înapoi.
Directorul Doru Mălăncrăveanu, acuzat de management defectuos de sindicaliștii de la Sanitas
Președintele UJS Sanitas Suceava îl acuză pe directorul spitalului humorean de management defectuos, iar în cursul zilei de ieri a înaintat un memoriu și la Prefectura Suceava. În documentul transmis acestei instituții, Ana Ionescu își exprimă „totala dezaprobare” față de planul de măsuri organizatorice și administrative pentru încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru 2013, plan care a fost propus și prezentat autorităților sucevene în cursul zilei de marți, de managerul Doru Mălăncrăveanu.
Liderul sindicaliștilor de la Sanitas Suceava consideră că „este surprinzătoare și total nerealistă afirmația managerului Doru Mălăncrăveanu că se descurcă cu bugetul alocat, în condițiile în care doar cheltuielile de personal reprezintă 82,91%, știut fiind faptul că pentru desfășurarea activității de îngrijire a bolnavilor în condiții rezonabile ar trebui alocată o sumă de cel puțin 30% din bugetul total”. În petiția sa, Ana Ionescu a semnalat și problema tichetelor de masă la care au dreptul salariații, dar care nu se mai acordă din anul 2009 (cu excepția lunilor noiembrie și decembrie 2012), subliniind faptul că spitalul humorean este singura unitate sanitară din județ aflată în această situație.
Liderul Sanitas Suceava a readus în discuție și diminuarea salarială de 9,5% aplicată la nivelul lunii mai și a avertizat că Spitalul Orășenesc Gura Humorului riscă să intre în faliment din cauza proastei gestionări a fondurilor.
Numărul de internări, medicamente și analize pentru bolnavi, redus la spitalul humorean, din lipsă de fonduri
„În decembrie 2012, Sindicatul Sanitas Suceava a deschis o acțiune judecătorească împotriva conducerii de la Spitalul Gura Humorului privind neacordarea în totalitate a drepturilor salariale cuvenite. Procesul a fost câștigat de noi, dar cu toate acestea nu i-am solicitat până acum managerului Doru Mălăncrăveanu să achite sumele restante. Și asta, pentru că am luat în calcul posibilitatea producerii unui blocaj în funcționarea spitalului, care ar afecta în primul rând bolnavii. Pentru sindicat, prioritară este îngrijirea pacienților care se adresează unității sanitare și sperăm că echipa managerială va da dovadă de aceeași bună-credință și va găsi cele mai optime soluții, în cel mai scurt timp posibil, pentru restituirea drepturilor salariale restante”, a spus Ana Ionescu.
Contactat ieri, directorul Doru Mălăncrăveanu a replicat că bugetul spitalului humorean este la limita supraviețuirii, context în care a luat și măsurile care au iscat atâtea nemulțumiri. El a arătat că a revenit asupra deciziei de diminuare cu 9,5% a salariilor din luna mai, iar restituirea banilor urmează a se face în două tranșe, în toamnă. „Am găsit niște resurse pentru a efectua plățile, și anume o diferență de servicii care ne va fi achitată de Casa de Asigurări de Sănătate. Este vorba de 24.000 de lei, din care 11.000 de lei se vor plăti angajaților în septembrie, iar restul în octombrie”, a declarat managerul de la Gura Humorului.
El a explicat că bugetul unității este redus, de circa 316.000 de lei pe lună, motiv pentru care a fost nevoit să reducă și consumul de medicamente și numărul analizelor medicale pentru bolnavi, dar și numărul de internări continue. „În fiecare lună efectuam mai multe internări continue decât prevedea contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, depășeam numărul lor de la 250 la aproximativ 330”, a arătat Doru Mălăncrăveanu.
Referindu-se la cheltuielile de personal, care se ridică la circa 245.000 de lei pe lună și consumă cea mai mare parte din bugetul total, directorul spitalului humorean a precizat că acestea nu pot fi evitate din cauza structurării pe compartimente a unității sanitare.
„Față de posturile aprobate, noi avem cu 30% mai puțini angajați, adică 61 de oameni în minus. Avem multe compartimente unde numărul de paturi este mic, dar unde trebuie să fie tot atâția angajați ca într-o secție care dispune de un număr mai mult decât dublu de paturi”, a completat Doru Mălăncrăveanu.
La Spitalul Orășenesc Gura Humorului lucrează 136 de angajați.