Decizie

Directorul Spitalului Câmpulung Moldovenesc a demisionat



Directorul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, Adrian Cosinschi, a demisionat din funcție. Acesta și-a prezentat ieri demisia în cadrul Consiliului de Administrație al unității și a motivat gestul său. Contactat telefonic, Adrian Cosinschi ne-a declarat că avea oricum intenția de a se retrage și asta pentru că timp de mai bine de 5 ani de zile a fost la conducerea spitalului, fapt pentru care se simte obosit. Cosinschi a precizat însă că decizia sa a fost grăbită de criticele pe care i le-a adus recent șeful Direcției de Sănătate Publică Suceava – Alexandru Paziuc, prin intermediul presei.
„Dacă un om care mă cunoaște de atâția ani de zile și cu care am trecut împreună prin acest sistem mă caracterizează în acest mod, nu mai are rost să rămân în funcția de director… Nu are rost să comentez asupra acestei caracterizări, dar este adevărat că ea mi-a grăbit demisia”, ne-a spus Adrian Cosinschi.
Demisia acestuia vine exact în momentul în care DSP Suceava, conform noii legi a spitalelor, trebuie să numească directori interimari în fruntea unităților spitalicești din județ, urmând ca interimatul acestora să dureze timp de 6 luni de zile, până la organizarea unor concursuri.



Recomandări

Elevul bătăuș de la Vicovu de Sus a fost exmatriculat. Victima, penalizată cu suspendare, iar martorii, cu preavize

Elevul bătăuș de la Vicovu de Sus a fost exmatriculat. Victima, penalizată cu suspendare, iar martorii, cu preavize
Elevul bătăuș de la Vicovu de Sus a fost exmatriculat. Victima, penalizată cu suspendare, iar martorii, cu preavize