Directorul SNIMVJ a demisionat din funcție „pentru a detensiona situația” din Valea Jiului



Directorul Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), Petre Drăgoescu, a demisionat, vineri, din funcție, după ce Guvernul a decis ca societatea să treacă, de săptămâna viitoare, în subordinea Ministerului Energiei, ea urmând să fie condusă de un reprezentant PSD.
Petre Drăgoescu a declarat corespondentului MEDIAFAX că a demisionat din funcția de director al SNIMVJ pentru a „detensiona situația” din Valea Jiului, după ce aproximativ o mie de mineri de la trei unități miniere ale societății – Paroșeni, Uricani și Petrila – s-au blocat în subteran în semn de protest față de faptul că reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu cumpără cărbunele pe care aceștia îl extrag.
„La nivel de ministere (Ministerul Economiei și Ministerul Energiei – n.r.) s-a convenit ca ambele societăți din Valea Jiului (Societatea Națională a Huilei și SNIMVJ – n.r.) să fie subordonate aceluiași minister, respectiv Ministerul Energiei. În aceste condiții, pentru a detensiona situația din Valea Jiului și pentru a rezolva imediat problema minerilor care sunt în subteran, am considerat că trebuie să-mi dau demisia, fiindcă această demisie este în folosul minerilor”, a spus Drăgoescu.
Potrivit sursei citate, săptămâna viitoare, Guvernul va rezolva trecerea SNIMVJ în subordinea Ministerului Energiei, structură condusă de social-democrați.
Drăgoescu, care este membru PNL, a precizat că SNIMVJ va fi condusă de un reprezentant al PSD (Aurel Anghel, directorul Minei Paroșeni – n.r.).
Totodată, membrii Consiliului de Administrație al SNIMVJ au fost chemați la o ședință de urgență pentru a lua act de numirea în funcție a lui Aurel Anghel.
Aurel Anghel este directorul Minei Paroșeni și membru PSD, fiind cumnatul deputatului PSD de Valea Jiului Cristian Resmeriță.
Aproximativ o mie de mineri de la cele trei unități miniere ale SNIMVJ sunt blocați, vineri, în subteran, alte circa 300 de persoane de la suprafață manifestând în semn de solidaritate cu aceștia, iar la Mina Uricani protestatarii de la suprafață s-au urcat pe cărbunele depozitat în curte.
Minerii din schimburile I, II, III și IV de la unitățile miniere Petrila, Paroșeni și Uricani sunt blocați, vineri, în subteran, ei protestând astfel față de faptul că reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu cumpără cărbunele pe care aceștia îl extrag.
Minerii din schimbul I de la Paroșeni, cei care au fost primii care au refuzat să iasă din subteran, se află la locurile de muncă de 24 de ore. Între timp, numărul ortacilor aflați în subteran a ajuns la aproximativ o mie, după ce primilor protestatari li s-au alăturat, pe rând, colegii din celelalte schimburi.
Vineri, șaptesprezece ortaci au fost aduși la suprafață după ce s-au simțit rău, unul dintre ei fiind transportat de o ambulanță SMURD la spital.
La cele trei unități miniere, colegii de la suprafață ai ortacilor protestează și ei, iar cei de la Mina Uricani s-au urcat pe cele circa 3.000 de tone de cărbune care au fost depozitate în curtea unității întrucât nu au putut fi livrate.
Protestatarii de la Uricani spun că trăiesc o experiență fără precent – să stea, la propriu, cu huila sub tălpi – și sunt nemulțumiți că, deși societatea la care lucrează le asigură locurile de muncă pentru o perioadă definită de un acord al statului cu Comisia Europeană, sunt în situația de a fi dați afară fără nicio explicație.
Mai mult, aceștia au făcut apel la clasa politică să intervină pentru ca statul român să își respecte acordurile încheiate cu Comisia Europeană.
Între timp, la Petroșani a ajuns un secretat de stat de la Ministerul Economiei, Bogdan Nicolae Badea, pentru a participa la negocieri pentru rezolvarea situației. Aceste negocieri au avut loc însă la Prefectura Hunedoara din Deva, la ele participând și directorul CEH, Daniel Andronache, directorul Direcției Resurse Minerale din cadrul Ministerului Energiei, Sorin Găman, directorul Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), Petre Drăgoescu, și prefectul județului, Sorin Vasilescu.
Reprezentanții sindicatului „Huila” au cerut și ei să participe la aceste negocieri, dar nu au primit niciun răspuns.
Joi, aproximativ 200 de mineri din schimbul I de la Mina Paroșeni, sucursală a Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au refuzat, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulțumiți că reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu le preiau cărbunele.
Directorul SNIMVJ, Petre Drăgoescu, a participat, joi, la Termocentrala Mintia, la o discuție cu directorul general al CEH, Daniel Andronache, pentru a găsi soluții și a stabili împreună modul prin care cărbunele din Valea Jiului să fie preluat.
În urma discuției, directorul CEH, Daniel Andronache, declara că a oferit o soluție minerilor. „Pentru a debloca toată situația, luăm toată marfa (huila – n.r.) în custodie, până își stabilește prețul (SNIMVJ – n.r). Din punctul meu de vedere, li se ia toată cantitatea. Vom face proces-verbal de predare-primire și demarăm livrările. Conducerea CEH vrea să încheie cu SNIMVJ un contract-cadru. Acesta nu va cuprinde nici cantitatea de cărbune pe care o vom prelua de la minele neviabile (Petrila, Paroșeni și Uricani – n.r.) și nici prețul gigacaloriei”, declara Daniel Andronache.
Potrivit sursei citate, cantitatea de cărbune și prețul vor fi stabilite prin acte adiționale în funcție de necesitățile CEH.
Liderul sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, declara, joi seară, că directorul SNIMVJ, Petre Drăgoescu, a discutat cu minerii de la Paroșeni blocați în subteran, prezentându-le soluția de luare în custodie a cărbunelui, însă ortacii au refuzat-o.
Potrivit sursei citate, minerii au cerut semnarea unui contract ferm în privința cantității și a prețului cărbunelui care urmează să fie livrat.
Totodată, minerii au cerut ca premierul Victor Ponta și ministrul Economiei, Varujan Vosganian, să vină în Valea Jiului, la discuții, pentru a se asigura că aceștia cunosc problemele pe care le au ortacii.
Pe parcursul zilei de joi, minerilor protestatari li s-au alăturat colegii din celelalte schimburi, astfel că, joi seară, numărul ortacilor care refuzau să iasă din subteran era de aproximativ 550, la toate cele trei mine.
Pe de altă parte, personalul de la suprafață – angajații din birouri și de la ateliere – anunță că va rămâne la locurile de muncă după terminarea programului, în semn de solidaritate cu minerii blocați în subteran.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, va fi prezent, probabil, vineri, în Valea Jiului, pentru a discuta cu minerii, a anunțat premierul Ponta, avertizând însă că nu pot fi făcute „minuni”, precum cumpărarea întregii cantități de cărbune chiar dacă nu este de foarte bună calitate sau nu e necesar.
„Tot ceea ce e omenește posibil vreau să facem pentru acei oameni, minuni însă nu o să putem face, adică să spui că de acum încolo cumpărăm tot cărbunele chiar dacă nu e de bună calitate sau nu ai ce să faci cu el. Cele trei mine sunt în programul de închidere, trebuie gsite pentru cei care lucrează acolo soluții de tranziție de la această perioadă la perioada ulterioară”, a spus Ponta la Digi 24.
Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) are în componență trei unități miniere – Petrila, Paroșeni și Uricani, huila extrasă de la aceste mine având un singur cumpărător – Complexul Energetic Hunedoara.
Reprezentanții CEH afirmă că nu pot prelua cărbune din Valea Jiului fiindcă depozitele de la termocentralele Mintia și Paroșeni sunt pline, iar energia electrică produsă de complex nu se vinde în această perioadă a anului, fiind scumpă.
La sfârșitul anului 2012, Termocentrala Mintia, parte a CEH, a făcut un import de 455.000 de tone de cărbune despre care un audit, solicitat de directorul complexului, Daniel Andronache, relevă că nu era oportun.