Președintele Grupului de firme Calcarul Pojorâta, Nicolae Troașe, a preluat, începând de ieri, conducerea Camerei de Comerț și Industrie Suceava. Alegerile pentru noua conducere a acestei instituții au avut loc în cadrul Adunării Generale a Membrilor, care s-a desfășurat la sediul CCI Suceava. Adunarea Generală de ieri a fost convocată în mod statutar, CCI Suceava având 318 membri cu drept de vot la data convocării, cifra de afaceri a membrilor reprezentând aproximativ 38 – 40% din produsul intern brut al județului, potrivit rezultatelor exercițiilor financiare ale anului 2014.
În cadrul ședinței a fost prezentat și aprobat Raportul de Activitate al președintelui CCI Suceava pentru mandatul 2012 – 2015, funcție ocupată de omul de afaceri Sorin Iacob. După acest moment, ședința a continuat cu analizarea activităților desfășurate din 2012 până în prezent și a rezultatelor instituției, remarcându-se în mod special finalizarea a șase proiecte cu finanțare europeană în care CCI Suceava a fost beneficiar sau partener. În același timp a fost prezentat și ultimul proiect implementat, în urma căruia unul din rezultate a fost dezvoltarea și modernizarea sediului.
Trebuie subliniat faptul că din analiza comparativă a indicatorilor Camerei de Comerț și Industrie Suceava, respectiv numărul de angajați, cifra de afaceri și numărul de membri, la nivel național, aceasta se situează între primele zece camere din țară.
Tot ieri, Adunarea Generală a procedat, prin vot secret, la alegerea unui nou Colegiu de Conducere pentru un mandat de patru ani. Din componența acestuia fac parte unele dintre cele mai cunoscute firme atât la nivel județean, cât și la nivel național, respectiv: Loial Impex SRL, AC Mobile SRL, ACET SA, Asociația pentru Turism Bucovina, Autoservice SRL, Bermas SA, Betty Ice SRL, Calcarul SA, Confana Industries SRL, Denis SRL, Dru-Po SRL, Euro Mast Industries SRL, Eurotehnic SRL, Explora Group SRL, General Construct SRL, Holzindustrie Schweighofer SRL, Killer SRL, Marelbo Prod-Com SRL, Primagra SRL, Railex SRL, RNP – Direcția Silvică Suceava, SUCT SA, Sami Plastic SA, Symmetrica SRL și Trust Orizont SA.
Tot prin vot secret a fost ales și noul președinte al Camerei de Comerț și Industrie Suceava, respectiv Nicolae Troașe, acționar principal al grupului de firme Calcarul din Pojorâta.
În funcțiile de vicepreședinte au fost aleși oamenii de afaceri Vasile Armenean, Mihai Cernișov, Robert-Mihai Croitor și Ștefan Groza.
Nicolae Troașe vrea să crească deschiderea CCI Suceava către mediul de afaceri
După alegerea în funcția de președinte al CCI Suceava, Nicolae Troașe a precizat că își dorește o creștere a vizibilității acestei instituții. Nicolae Troașe a subliniat faptul că apreciază „realizările deosebite” ale acestei instituții din ultimii ani, precizând că în momentul de față CCI Suceava se află pe locul șase la nivel național atât din punct de vedere financiar, cât și al numărului de membri și al angajaților.
„Este de apreciat numărul mare de proiecte europene derulate, în urma cărora angajații CCI au ajuns să aibă o pregătire profesională extrem de ridicată. Consider că trebuie să creștem vizibilitatea instituției, dar și încrederea ei în mediul de afaceri sucevean. Mai mult, trebuie să-i ajutăm pe cei care inițiază o afacere, și ne vom concentra pe acest lucru, pentru că ei au nevoie de ajutor și ei pot fi potențiali membri ai Camerei”, a spus Troașe, care a mai adăugat că își dorește ca CCI Suceava să devină o instituție respectată în rândul oamenilor de afaceri, așa cum Camerele de Comerț sunt respectate în marile țări europene. El a subliniat faptul că atât el, cât și cei patru vicepreședinți nu vor fi remunerați pentru activitatea din conducerea CCI.
Sorin Iacob: CCI Suceava are cea mai bună echipă de profesioniști din Regiunea de Nord-Est
Fostul președinte al CCI Suceava, Sorin Iacob, a ținut să le mulțumească tuturor angajaților pentru modul în care au colaborat în ultimii 10 ani, de când a ocupat această funcție. „Am luat o activitate în faliment și la ora actuală este o activitate cu un sediu nou, cu dotare la standarde europene și oameni profesioniști, cu bani în cont și pe locul șase în România. Le mulțumesc celor cu care am colaborat, domnului director Lucian Gheorghiu, colegiului care mi-a fost alături în ultimii 10 ani și celorlalți directori executivi, printre care și Ovidiu Donțu”, a spus Sorin Iacob. El a ținut să precizeze că în momentul de față CCI Suceava are cea mai bună echipă de profesioniști din Regiunea de Nord-Est.
Alegeri
Directorul SC Calcarul SA, Nicolae Troașe, este noul președinte al CCI Suceava






