Activitatea de cercetare științifică din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava și implicarea acesteia în promovarea valorilor susținute de francofonie au fost apreciate de directorul regional pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), prof. univ. Mohamed Ketata. Profesorul Ketata a efectuat o vizită de trei zile la USV, la invitația Centrului de Reușită Universitară (CRU), din cadrul USV. ”La universitatea din Suceava este un învățământ de foarte bună calitate, este o universitate renumită pentru calitatea cercetării științifice, care este de nivel internațional. Relațiile internaționale universitare sunt construite de ani de zile, aveți un număr foarte mare de parteneri internaționali, și asta de ani de zile”, ne-a declarat, luni, prof. Mohamed Ketata.
După ce a participat la examenul de dizertație al primei promoții a masteratului internațional francofon, cu dublă diplomă – USV și Universitatea de Stat din Republica Moldova, în Teoria și practica traducerii, prof. Ketata ne-a declarat că CRU de la Suceava este ”un centru foarte dinamic, care oferă multiple activități și care participă la difuzarea francofoniei și a valorilor francofoniei”.
Directorul AUF, care pe parcursul vizitei la Suceava a fost însoțit de coordonatorii CRU Suceava, prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu și lector dr. Mariana Șovea, a afirmat că centrul sucevean participă la difuzarea valorilor francofoniei în cadrul universității și în comunitate, iar sprijinul Agenției pentru acesta va continua.
Sprijinul AUF constă în susținerea în continuare a unui post de lector de limbă franceză la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării și a masteratului internațional de Teoria și practica traducerii, care a demarat ca un proiect al AUF. De asemenea, la USV vor efectua în continuare stagii de cercetare bursierii doctoranzi și post-doctoranzi ”Eugen Ionescu” și, vara viitoare, este foarte posibil ca la Suceava să fie organizată o școală doctorală de vară.
AUF este gata să finanțeze învățământul profesional dual la Suceava
Un proiect foarte important, care se dorește a fi unul dintre elementele definitorii ale CRU Suceava, este ”Francofonia în comunitate”, prin care Centrul de Reușită Universitară devine un vector de inserție profesională a tinerilor, de integrare profesională. ”Axa noastră principală rămâne inserția pe piața muncii”, a afirmat Mohamed Ketata. Practic, aceasta se poate face atât prin identificarea întreprinderilor francofone care pot finanța împreună cu AUF stagiile de pregătire ale specialiștilor din diverse domenii, cât și prin susținerea, inclusiv financiară, a învățământului profesional dual.
Prof. Sanda-Maria Ardeleanu a subliniat că învățământul profesional dual a demarat deja la Suceava, odată cu propunerea companiei Ambro de a finanța, din anul școlar 2017-2018, pentru trei ani, o clasă de elevi. Pe durata celor trei ani, elevii care vor urma cursurile clasei de învățământ dual vor primi o bursă de 400 de lei pe lună (200 de lei de la sistemul de stat și 200 de lei de la Ambro). Prof. Ardeleanu a spus că în perioada următoare vor fi identificate și alte firme francofone care ar putea finanța, alături de AUF, clase de învățământ dual în diverse domenii.
”Este un apel mondial de susținere a învățământului dual. Noi suntem gata să finanțăm în totalitate demararea acestui proiect și să-l susținem timp de trei ani”, a declarat prof. Mohamed Ketata, completând că ”discursul francofon nu are sens decât în acțiune; discutăm în funcție de realizări, nu de vorbe”.
Pe aceeași linie, prof. Ardeleanu a afirmat că s-a trecut de la etapa ”francofonia este un discurs frumos”, la etapa ”francofonia este utilă în formarea profesională, în integrarea pe piața muncii, pentru obținerea unor competențe”, prin valorificarea acestei rețele imense a AUF, care cuprinde peste 850 de universități, de pe cinci continente.
Proiectele cele mai apreciate, cu cele mai mari șanse de finanțare, sunt, potrivit lui Mohamed Ketata, cele care se bazează pe cooperarea internațională, pe parteneriatul regional, cum este cazul masteratului internațional USV – Universitatea de Stat din Republica Moldova, pe parteneriat între o școală și o întreprindere etc. ”Atunci AUF își aduce contribuția prin finanțare. Se susține implicarea regională a universităților”, a subliniat el.
”Trebuie numai să trezim această francofonie care doarme, de fapt, în fiecare român”
În ceea ce privește francofonia, prof. Ketata a arătat că aceasta înseamnă împărtășirea unor valori comune – libertate, democrație, egalitate, respectarea drepturilor omului, diversitate și multilingvism, cu limba franceză ca liant între comunități diferite, ca vector de difuzare, ca instrument de partajare a acestora.
Deși la această oră sunt 275 de milioane de locutori de limbă franceză în lume și în 2050 vor fi 750-800 de milioane, ”forța francofoniei stă în această rețea mondială de peste 850 de universități care au aderat la francofonie, iar cererile de aderare continuă să vină, semn că interesul pentru francofonie este în creștere. Nu există o altă rețea universitară mai mare și mai importantă decât cea a francofoniei”, după cum a spus prof. Mohamed Ketata.
Acesta a mai afirmat că, pentru AUF, România este ”în însăși inima francofoniei”: ”România este o țară francofonă și francofilă. Trebuie numai să trezim această francofonie care doarme, de fapt, în fiecare român, pentru că majoritatea înțelege limba franceză, doar că nepracticând-o în mod curent nu are curajul să vorbească”.
În septembrie, directorul AUF va reveni la Universitatea din Suceava, într-o nouă vizită de lucru, în vederea dinamizării francofoniei regionale, a susținerii activităților întreprinse în beneficiul studenților, absolvenților, liceenilor, cadrelor didactice și cercetătorilor.
Menționăm că prof. Mohamed Ketata este doctor al Școlii Centrale din Paris, profesor la Conservatoire National des Arts et Métiers și la universitatea din Rouen, cu o îndelungată experiență universitară în domeniul cercetării, al tehnologiei, al cooperării științifice internaționale. Din data de 1 septembrie 2016 a preluat funcția de director regional pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). De la preluarea mandatului a efectuat peste 80 de vizite de lucru în centrele AUF.
Apreciere
Directorul regional al AUF: „Universitatea din Suceava este renumită pentru calitatea cercetării științifice, de nivel internațional”
