Directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din orașul Gura Humorului, Elvira Romaniuc (foto), a fost exclusă din PSD. Anunțul a fost făcut ieri, de către președintele Organizației Județene PSD Suceava, Gavril Mîrza, care a precizat că decizia de a o exclude pe Elvira Romaniuc din cadrul PSD a fost luată după ce aceasta a încălcat în mod repetat statutul acestui partid. „Dumneaei a încălcat în mod repetat statutul nostru, și a avut și mai multe acțiuni proprii care au dus la știrbirea imaginii organizației PSD din Gura Humorului”, a spus Mîrza. El a mai adăugat că după excluderea Elvirei Romaniuc din PSD, conducerea organizației acestui partid din Gura Humorului va începe demersurile și va solicita demiterea ei din cadrul Consiliului Local al acestui oraș. Liderul social democraților suceveni a mai afirmat că Romaniuc se numără printre consilierii locali PSD care nu au respectat deciziile luate în cadrul grupului PSD din Consiliul Local Gura Humorului. „Doamna Romaniuc a votat în permanență invers de cum votau ceilalți consilieri locali ai PSD și de cum i-a cerut organizația noastră din acest oraș. Așa că, luând act de această atitudine, am decis excluderea dumneaei din partid”, a mai declarat Mîrza. Potrivit prevederilor legale, după excluderea din PSD, Elvira Romanic va pierde și locul pe care îl are în Consiliul Local din Gura Humorului.





