Terapia cu celule stem este o afacere de peste șapte miliarde de dolari, din care 3,6 miliarde investiți în cercetare și 3,7 miliarde în terapie, dar în care, până acum, nu avem niciun singur pacient vindecat, a declarat academicianul Laurențiu M. Popescu, directorul institutului „Victor Babeș”, informează Mediafax.Popescu a subliniat, la Școala Internațională de Vară de Neurologie, desfășurată la Eforie Nord, că dominantă în neurologie, în acest moment, este cum să fie restaurată funcția pierdută ca urmare a unor boli sau leziuni. „Altfel zis, cum s-ar putea repara sau regenera asemenea organe, cum ar fi creierul, nervii, inima, ficatul, plămânii. Toată lumea știe că este o excitație internațională în legătura cu folosirea celulelor stem. Dar, ca să fiu foarte sincer, nimeni nu știe destinația lor medicală. Mie îmi place să spun că avem de-a face cu o dogmă. Orice reparare se face cu celule stem. Numai că sute, ca să nu spun mii de studii, inclusiv trialuri clinice făcute de cele mai înalte foruri, cele mai prestigioase facultăți, demonstrează că suntem departe de a face terapie cu celule stem. Suntem între speranță și incertitudine. S-au alocat 3,6 miliarde de dolari în cercetare și 3,7 miliarde de dolari pentru terapia cu celule stem (la nivel mondial – n.r.). Este, deci, o afacere de peste șapte miliarde de dolari. Aș vrea să-mi arate și mie cineva o persoană cu fractură de coloană sau infarct care a fost vindecată cu celule stem. Una singură”, a spus academicianul.