Surpriză

Directorul ACET Câmpulung a demisionat



Directorul Agenției Câmpulung Moldovenesc a ACET Suceava, ing. Gabriel Olcu, a demisionat luni, 26 martie a.c., din motive ce nu au fost făcute publice deocamdată. Ing. Olcu a fost directorul Direcției de Servicii Publice a municipiului, iar ulterior, când furnizorul de apă municipal a devenit ACET Suceava, a preferat postul de director al Agenției ACET Câmpulung Moldovenesc. Același personaj a mai anunțat și cu alte prilejuri că demisionează, dar de fiecare dată a fost convins să renunțe la această idee de primarul câmpulungean Gabriel Constantin Șerban, care a considerat că ing. Olcu poate fi de mare folos localității prin implicarea până la capăt în proiecte pe care le-a inițiat și coordonat.
De această dată însă, primarul Șerban ne-a precizat că demisia directorului este definitivă și fără loc de răzgândire, dar și că acesta are un alt post asigurat. „Nu știu cine se va ocupa de agenția de la Câmpulung, este problema celor de la ACET Suceava să decidă. În ce îl privește pe dl. Olcu, va fi consilierul primarului municipiului Câmpulung Moldovenesc și va coordona din această calitate proiectele de amploare pentru dezvoltarea localității. Este un om capabil, mă bucur că a ales această opțiune profesională și consider că ne va fi de mare folos în această ipostază”. Primarul câmpulungean a mai precizat că, deși în prezent toate cele trei posturi de consilieri personali aflate la dispoziția sa sînt ocupate, numirea lui Olcu se va face în urma unei reorganizări și nu va fi necesară o nouă consultare a Consiliului Local pentru a se înființa postul special pentru el.



Recomandări

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre