Mandate la control

Directorii școlilor sucevene trebuie să-și evalueze activitatea din acest an școlar



După ce vreme de un an școlar au acordat zeci de note elevilor, directorii și directorii adjuncți din școli sunt nevoiți să se autoevalueze și să-și acorde singuri calificative care să reflecte modul în care au administrat școala în anul școlar 2013-2014.
Mai exact, până la finele acestei luni, managerii școlilor trebuie să completeze câte o fișă de evaluare standard și să facă un raport de analiză asupra activității desfășurate în școală.
Fișa de evaluare a directorilor conține o serie de indicatori de performanță, managerii trebuind să-și aprecieze activitatea din domeniile: Curriculum, Resurse umane, Resurse financiare și materiale, Dezvoltare și relații comunitare. Fiecare din cele patru domenii are o serie de itemi (proiectare, organizare, conducere, control, motivare, implicare, formare etc.), pentru fiecare directorii trebuind să-și acorde un punctaj.
În urma evaluării, punctajul obținut va determina acordarea calificativului, astfel: pentru 86-100 de puncte – calificativul “Foarte bine”, pentru 71-85 de puncte – calificativul “Bine”, pentru 61-70 de puncte – “Satisfăcător” și pentru 0-60 de puncte – “Nesatisfăcător”.
Fișele de autoevaluare și raportul asupra activității desfășurate într-un an școlar sunt ulterior analizate de inspectorii școlari de specialitate pentru implementarea descentralizării. Inspectorii propun un punctaj pentru activitatea managerilor, calificativele urmând a fi aprobate de Consiliul de Administrație (CA) al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava.
Cei cu „Nesatisfăcător” pierd funcția
Chiar dacă își acordă singuri calificative, ultimul cuvânt și cel mai important aparține CA al IȘJ Suceava. În funcție de punctajul pe care îl primesc și de calificativele acordate, directorii mai pot spera sau nu la rămânerea în funcție. Directorii care vor obține calificativul “Nesatisfăcător” vor trebui să părăsească funcția de conducere. Cu toate acestea, nici calificativele “Bine” și “Foarte bine” nu reprezintă neapărat o garanție a fotoliului de director.
Chiar dacă directorii vor primi calificativele finale abia la finele verii, fișele de evaluare și raportul de analiză trebuie depuse la IȘJ Suceava în intervalul 23-30 iunie.
„Foarte bine” pe linie, pentru directorii din județ
La nivelul județului își desfășoară activitatea circa 280 de directori și directori adjuncți.
În 2013, toți cei de la cârma școlilor sucevene au fost notați cu cel mai bun calificativ.
Astfel, paradoxal, cu excepția liceelor particulare, directorii liceelor și colegiilor care în ultimii ani au obținut rezultate slabe și foarte slabe la bacalaureat au fost notați cu „Foarte bine” pe linie.
Șefii din învățământul sucevean explicau, la acel moment, că evaluarea activității desfășurate de directori într-un an școlar are în vedere mai multe criterii, iar promovabilitatea de la examenul de bac nu este un indicator care să cântărească mult sau să influențeze rezultatul evaluării.



Recomandări

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională
Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”