Întâlnire

Directorii de școli, chemați la ședință de conducerea IȘJ

Directorii unităților de învățământ din județul Suceava au participat ieri la prima întâlnire managerială cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava din acest nou an școlar.
La eveniment au participat peste 200 de directori de unități de învățământ din județ, conducerea IȘJ, inspectori școlari, reprezentanți ai sindicatelor din educație și șefi ai instituțiilor deconcentrate din Suceava. În cadrul ședinței s-a prezentat raportul de activitate a IȘJ și a școlilor din județul Suceava și s-au discutat noutățile aduse în sistemul de învățământ de noua lege a educației, intrată în vigoare din acest an școlar.
Reuniunea anuală de management s-a desfășurat la Școala Creștina Filadelfia.

Recomandări

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Ciprian Anton: „Am luat decizia ca toți copiii din anii terminali să aibă posibilitatea de a susține simulările examenelor naționale”

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”