Vin zile grele pentru directorii de școli care ocupă această funcție doar pe bază de delegație prelungită, și care refuză să participe la concurs. Conducerea Inspectoratului Școlar Suceava îi „amenință” cu eliberarea imediată din funcție pe șefii școlilor care nu participă la examenele de ocupare a fotoliilor de directori. „Directorii care nu se prezintă la concurs vor fi schimbați a doua zi din funcție. Sunt directori care stau din delegație în delegație și trebuie să-i motivăm cumva să participe la concurs”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu. Acest a precizat că este vorba despre o măsură pe care o va lua chiar din acest an, având în vedere că Inspectoratul Școlar Suceava se pregătește ca în aproximativ o lună de zile să organizeze concurs pentru ocuparea funcțiilor de director vacante din instituțiile de învățământ din Suceava. Concursul se va desfășura la sfârșitul lunii octombrie, iar majoritatea directorilor așteptați să intre în competiție ocupă funcția de director prin delegație, întrucât mandatul le-a expirat. Este vorba despre un număr de aproximativ 130 de posturi de director și director adjunct care vor fi scoase luna viitoare la concurs. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a precizat că urmează să se stabilească data de desfășurare a concursului și să afișeze posturile vacante cu cel puțin 30 de zile înaintea competiției, potrivit metodologiei. La concurs sunt chemate nu doar cadrele didactice care doresc să devină directori de școală, ci și cele care vor să ocupe funcția de inspector școlar. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că în luna noiembrie se va organiza și concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar, și că „marea majoritate a inspectorilor școlari ocupă la ora actuală aceste funcții cu delegație, întrucât le-a expirat mandatul și trebuie să dea concurs”.





