Numiri

Directori noi la DSJ, CSTA Suceava și CSI Vatra Dornei

Subprefectul Eugen Girigan (al doilea din dreapta) i-a instalat în funcții pe Marius Siretean (primul din stânga), Valerică Gherasim (al doilea din stânga) și Cătălin Coman (primul din dreapta)
Subprefectul Eugen Girigan (al doilea din dreapta) i-a instalat în funcții pe Marius Siretean (primul din stânga), Valerică Gherasim (al doilea din stânga) și Cătălin Coman (primul din dreapta)

Subprefectul Eugen Girigan i-a instalat oficial în funcții ieri, pe noii directori ai celor trei cluburi sportive din județ finanțate de stat, Clubul Sportiv Municipal Suceava, Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative Suceava și Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, dar și pe cel al Direcției pentru Sport a Județului Suceava. Cu această ocazie, Eugen Girigan i-a asigurat pe noii numiți că instituția din care face parte va fi alături de sportul sucevean prin mijloacele de care dispune. Acesta a adăugat că și până în prezent, în activitatea pe care a desfășurat-o a ajutat sporturi precum volei sau rugby.
„Sper într-o colaborare bună între cei care au condus până acum DSJ-ul și cei care vor conduce instituția de acum înainte. Vom interveni la MTS pentru a suplimenta banii pentru sportul sucevean, mai ales că este o finanțare modestă, dacă ne raportăm la numărul cluburilor și asociațiilor sportive”, a declarat subprefectul Eugen Girigan.
Proaspăt numit director coordonator al DSJ Suceava, fălticeneanul Cătălin Coman își pune mari speranțe în sportivii și antrenorii din județ, atât din punct de vedere al colaborării, cât și la capitolul performanțe. „Rezultate vor veni și în continuare, mai ales că avem un suport cantitativ și calitativ al sportivilor, dar și a bazei de selecție. Sperăm să obținem acea suplimentare pentru că avem nevoie de bani pentru a face față pe toate fronturile”, a declarat Cătălin Coman.
Clubul fanion al județului, CSM Suceava va fi condus și în următorii patru ani de Valerică Gherasim, sub mandatul căruia doi dintre sportivii suceveni au ajuns la Olimpiada de la Beijing, mai exact Cristina Casandra și Alexandru Bodnar. „Îmi doresc să avem aceleași rezultate sau chiar mai bune și în viitor. Va fi greu, dar nu imposibil, de realizat obiectivele pe care ni le propunem”, a menționat Valerică Gherasim.
La CSTA Suceava a fost numit director coordonator, Marius Siretean, în timp ce la CSI Vatra Dornei, funcția va fi ocupată în acest mandat de Octavian Pungovschi.

Recomandări

Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava

Vicepreședintele CJ Suceava, alături de primarul din Pătrăuți la inaugurarea Sălii Sporturilor și premierea „cuplurilor de aur”