Longevitate

Director de aproape 20 de ani, șeful de la Statistică iese la pensie



Directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Suceava, Stelian Ruscior, va ieși la pensie la finele acestui luni
Directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Suceava, Stelian Ruscior, va ieși la pensie la finele acestui luni

Directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Suceava, Stelian Ruscior, va ieși la pensie la finele acestui luni, când împlinește vârsta legală de pensionare, 65 de ani. Ruscior este unul dintre cei mai logevivi directori de instituție din județul Suceava, fiind șef de aproape 20 de ani. Singura instituție care mai are un director la fel de longeviv este Serviciul Județean de Ambulanță, condus de doctorul Daniel Martiniuc.
Pensionarea vine odată cu nostalgia
Stelian Ruscior nu și-a ascuns nostalgia din prag de pensionare.
„30 ianuarie va fi prima mea zi de pensie, prima zi a restului vieții mele. Sper să-mi păstrez spiritul tânăr chiar dacă fizic, fără îndoială, se cunoaște trecerea timpului”, ne-a spus Ruscior. Acestaconsideră că a avut noroc și de conjunctură, dar și de faptul că instituția statisticii a fost echidistantă față de orice ingerințe politice.
Iese la pensie din clădirea în care a lucrat în prima zi, acum 41 de ani
Rădăuțean de origine, Ruscior a terminat Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți în 1969, iar în 1974 a Absolvit Academia de Studii București – Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică, secția Statistică.
Ironia sorții face ca prima sa zi de muncă să fi fost în clădirea în care se află acum Direcția Județeană de Statistică (pe strada Mihai Viteazu), de unde va ieși la pensie. A lucrat patru ani ca analist la Centrul de Calcul Electronic Suceava, iar apoi la Întreprinderea de Mașini Unelte, tot ca analist, aici ocupând și postul de șef birou resurse umane. Din 1990 s-a angajat la Direcția Județeană de Statistică Suceava. Practic, din 1974, a lucrat doar în domeniul său, de statistician.
„La concursul din 1997 am avut un contracandidat care era susținut politic, nu trebuia să fiu eu alesul”
La Direcția de Statistică Suceava a fost inspector principal, șef de serviciu, iar din 1996 a preluat funcția de director adjunct. Puțin mai târziu, în iunie 1997, a devenit, prin concurs, director executiv.
„La concursul din 1997 am avut un contracandidat care era susținut politic, nu trebuia să fiu eu alesul. După concursul pe care l-am sustinut cu brio, comisia de concurs m-a desemnat pe mine câștigător și prin ordinul președintelui de atunci al Institutului Național de Statistică am fost numit director”, a rememorat Stelian Ruscior momentul. Spune că a fost membru de partid doar un an și jumătate, în perioada guvernării PSD 2000-2004.
„În cele din urmă s-a înțeles că directorul de la această instituție trebuie să fie apolitic, nu se poate altfel, atâta timp cât am avut de procesat datele de la numeroase campanii de alegeri”, a explicat Stelian Ruscior.
Angajați mai puțini, cu o medie de vârstă mai scăzută
Ruscior se declară mulțumit de rezultatele muncii sale în fruntea instituției. Media de vârstă a salariaților Direcției Județene de Statistică Suceava a scăzut simțitor în ultimii ani.
„În anul 1997 eram 45 de salariați, iar acum suntem 33. Posturile s-au redus în majoritate după ce oamenii s-au pensionat. Cei care au venit ca salariați noi sunt tineri, numai în 2014 am angajat trei tineri cu vârste în jurul a 30 de ani”, și-a făcut bilanțul Stelian Ruscior.
Munca de statistică înseamnă realizarea in fiecare an a aprox. 120 cercetări statistice cu periodicitate anuală și infraanuală. Fiecare cercetare statistică cuprinde un eșantion de agenți economici stabiliți de INS București prin metode matematice de eșantionare cu reprezentativitate la nivel național și local.
Nu a dat nici o amendă
„În cei 18 ani de când sunt director executiv nu am dat nici o amendă pentru refuzare de raportări de date statistice, deși am avut numeroase cazuri în care agenții economici refuzau să colaboreze. Am mers pe cale amiabilă și am reușit să-i determin să raporteze datele, conform legii”, a explicat Stelian Ruscior.
El a mai precizat că de un an și jumătate s-a început etapa de eliminare a formularelor statistice și înlocuirea lor cu raportarea online a datelor statistice care, la principalele cercetări statistice, a atins în anul 2014 un grad de raportare de 70-80%.
În perioada cât a fost director, Ruscior a coordonat realizarea a două recensăminte ale populației și locuințelor și două recensăminte generale agricole.
Postul de director executiv urmează a fi preluat provizoriu de directorul adjunct Mihaela Ungureanu, după care se va organiza un concurs pentru ocuparea definitivă a funcției.



Recomandări

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți
Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare
Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare