Acțiune

Directoarea Casei Județene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, plasată sub control judiciar de procurorii DNA



Camelia Chitul a fost dusă la audieri, la DNA, cu duba Jandarmeriei
Camelia Chitul a fost dusă la audieri, la DNA, cu duba Jandarmeriei

Deranj mare ieri la Casa Județeană de Pensii (CJP) Suceava după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins în sediul instituției. Perchezițiile care au durat ceva mai bine de trei ore s-au derulat în biroul directorului executiv, Camelia Chitul, dar și la compartimentul Resurse Umane.
La ieșirea din birou, în timp ce era însoțită de anchetatori și jandarmi, șefa CJP Suceava a declarat că nu știe care sunt acuzațiile care o privesc.
„Doamna Chitul, ce au căutat procurorii DNA la dumneavoastră?” „Nu aș putea să vă spun. Dar ce au căutat nu au găsit nimic”, a fost declarația Cameliei Chitul.
Aceasta a fost condusă la sediul DNA Suceava în jurul orei 12.30, însă nu a poposit prea mult. A revenit la 14.45 însoțită de avocatul Laurian Ostaficiuc, iar mai apoi la audieri a ajuns și avocata Silvia Tudor.
Audierile au durat aproape 3 ore, iar aseară, în jurul orei 18.00, pe numele Cameliei Chitul a fost instituită măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Față de Camelia Chitul s-au instituit și o serie de interdicții, respectiv cea de a părăsi țara fără acordul prealabil al procurorului, interdicția de a se apropia sau de a intra în contact cu o serie de martori, precum și interdicția de exercita profesia de director executiv al CJP Suceava în virtutea căreia a săvârșit ambele infracțiuni.
Tot la audieri la DNA a ajuns și Petrea Florea, directorul economic al CJP Suceava, însă în calitate de martor, după cum singur a precizat.
„De ce a venit DNA-ul astăzi la dumneavoastră?” „Discutați cu DNA-ul. Nu sunt în măsură să vă spun.” Dar dumneavoastră ce vi s-a comunicat?” „Nimic.” „Unde sunt perchezițiile și ce vizează ancheta?” „Nu cunosc, întrebați instituțiile care fac aceste percheziții, eu nu pot să vă spun.” „Dar care e scopul anchetei?” „Nu cunosc.” „Nu vi s-a comunicat nimic?” „Nu. Am primit o citație pentru a mă prezenta la DNA, la ora 13.00, în calitate de martor”, a fost declarația lui Petrea Florea.
Trebuie spus că perchezițiile de ieri nu au avut loc doar la sediul CJP Suceava, ci și la două locuințe particulare, printre care și cea a Cameliei Chitul din Șcheia.
Bani pentru partid
Procurorii DNA Suceava au lămurit și motivele pentru care au demarat ancheta împotriva Cameliei Chitul. Din primele informații, se pare că ancheta a plecat de la un denunț al directorului executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Suceava, Bogdan Mihai Alupoaie. Acesta a dezvăluit câteva abuzuri la care a fost supus de șefa sa.
„În perioada 16.05.2016-17.05.2016 și respectiv la data de 27.10.2016, în calitate de director executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, a pretins și primit de la martorul ABM (Bogdan Mihai Alupoaie) câte 2.000 lei, în schimbul cărora i-a promis că îl va menține în funcția de conducere deținută la nivelul aceleiași instituții, având influență printre funcționarii de la conducerea Casei Naționale de Pensii”, se arată în comunicatul DNA Suceava.
Anchetatorii au mai precizat că sumele de bani au fost pretinse în preajma campaniilor electorale pentru alegerile locale din iunie 2016, respectiv alegerile parlamentare din decembrie 2016, „sub pretextul că martorul trebuie să cotizeze periodic la partidul la care este afiliată inculpata, întrucât numirile pe funcții de conducere la nivelul Casei Județene de Pensii se fac politic, martorul fiind de acord ca prin sumele de bani remise să-și cumpere practic menținerea în funcție”.
A aranjat un concurs pentru a angaja un cunoscut
Pe lângă cele două fapte de trafic de influență descrise mai sus, procurorii au mai adăugat două fapte de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității
Iată și descrierea acestor fapte: „În perioadele 24.10.2016-09.11.2016 și respectiv, perioada 03.01.2017-10.01.2017, l-a determinat pe martorul ABM (Bogdan Mihai Alupoaie) ca în virtutea calității de președinte al comisiei de concurs pentru ocuparea unei funcții vacante de execuție în cadrul CJP Suceava să întocmească și să-i remită întrebările și răspunsurile pentru două concursuri din 09.11.2016 și respectiv 18.01.2017, pe care la rândul ei, le-a transmis mai departe candidatului agreat CP, înaintea examinărilor, în scopul ca acesta să fie declarat admis și să ocupe funcția vacantă, prin fraudarea concursurilor”.
Anchetatorii au oferit relații și despre cele două fapte de instigare. „Precizăm că informațiile sunt nedestinate publicității având în vedere HG nr. 611/2008 în baza căreia au fost organizate cele două concursuri potrivit căreia variantele subiectelor de concurs se întocmesc de către fiecare membru al comisiei chiar în dimineața zilei de concurs, după care se sigilează în plicuri, în condiții de strictă confidențialitate, plicuri care se deschid doar în fața candidaților, reguli care au fost încălcate în speța de față la instigarea inculpatei, ceea ce a condus la bănuiala rezonabilă că examenele au fost fraudate. Inculpata are și calitatea de complice prin intermedierea transmiterii acestor informații către candidatul CP , calitatea de complice fiind absorbită în cea de instigator”, se mai arată în comunicatul DNA Suceava.
Procurorii au mai precizat că i-au adus la cunoștință Cameliei Chitul drepturile și obligațiile procesuale și i s-a garantat dreptul la apărare.
Trebuie spus că actualul director executiv al CJP Suceava este în funcție de 8 ani și a rezistat atât guvernării PDL, cât celei în care la conducere s-a aflat USL.



Procurorii au percheziționat și locuința personală a Cameliei Chitul
Procurorii au percheziționat și locuința personală a Cameliei Chitul
Petrea Florea, directorul economic al Casei Județene de Pensii Suceava
Petrea Florea, directorul economic al Casei Județene de Pensii Suceava
Camelia Chitul a fost dusă la audieri, la DNA, cu duba Jandarmeriei
Camelia Chitul a fost dusă la audieri, la DNA, cu duba Jandarmeriei


Recomandări

Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest

Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest
Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest

Control judiciar pe cauțiune de peste 100.000 de euro, în dosarul afaceriștilor cu lemn în care a fost ridicat și un consilier județean din Suceava

Control judiciar pe cauțiune de peste 100.000 de euro, în dosarul afaceriștilor cu lemn în care a fost ridicat și un consilier județean din Suceava

Control judiciar pe cauțiune de peste 100.000 de euro, în dosarul afaceriștilor cu lemn în care a fost ridicat și un consilier județean din Suceava
Control judiciar pe cauțiune de peste 100.000 de euro, în dosarul afaceriștilor cu lemn în care a fost ridicat și un consilier județean din Suceava