Directoarea Grădiniței Pinochio, din Fălticeni, a fost demisă ieri din funcție de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava după o ședință fulger care a avut loc la sediul instituției. Șefii învățământului sucevean au luat această decizie după ce au constatat că Maria Popa a ascuns patru posturi de suplinire.
„A angajat de la sine putere patru persoane, fără să anunțe Inspectoratul că sunt vacante. Au existat mai multe sesizări cu privire la neregulile din activitatea doamnei Popa, iar totul a culminat cu acest aspect”, a declarat Daniel Hrenciuc, inspectorul general adjunct al IȘJ Suceava.





