Duminică, 7 iunie, eveniment politic mare, mare, mare. Gâtuiți de emoție, sufocați de imensa responsabilitate care ne împovărează făptura umblătoare, ascultăm comanda aproape militară – „direcția urne, pas alergător, marș!”. Europa e cu ochii larg deschiși spre noi. Nu trebuie s-o dezamăgim.
De pe uriașe bannere, ai noștri – frumoși, zâmbitori, retușați atunci când portretul real nu concordă cu avântul mesajului electoral – ne strigă să-i votăm. Doar eu te voi face fericit, doar cu mine poți găbji gologanii europeni, votează-mă, frumosule sau frumoaso, fiindcă altfel nici nu știi ce pierzi. Pe stâlpi, pe porți, în micile întretăieri de poteci din pădure și la intersecția bulevardelor pe mai multe benzi, mesaje calde.
Niciodată, parcă, oamenii de pe stâlpi n-au vorbit atât de amical cu mine. Mă simt fericit și important. O vezi pe fata aia brunetă, buzată, cu părul lung și privire languroasă? Ai întâlnit-o și la Dorohoi, pe patru metri pătrați în fața primăriei, și la Atârnații din Deal, și-n inima Bucureștilor. Ei bine, tot la mine se uită, tot pe mine mă iubește, pentru mine și-ar da haina și sufletul. Cum cine sunt eu? Alegătorul, stăpânul a tot ce mișcă, fantele curtat de pe pământ, din cer și de pe ape.
Apropo de ape! Vijelia de acum două zile din Capitală n-a rupt doar copaci și n-a smuls doar acoperișuri, ci a amestecat, în abundenta ciorbă a ploii, partide, portrete și candidați, realizând în rigole un mare parlament european de uniune națională. Îți poți închipui, într-un șanț, cărate de ape, frânturi ale unui obraz de Stolojan și una bucată coc Rovana Plumb? Un colț de îndemn Gigi Becali găsindu-și continuarea într-un fragment de poster EBA? Social-democrații s-au dus, de-a valma, la vale, cu democrat-liberalii, liberalii cu țărăniștii lui Miluț și independenta cu neindependenții. Ploaia lui Dumnezeu a făcut, prin mixerul ei tăios și năvalnic, pace peste adversități, iar polemizatorii din televizor, ieșind afară din studiouri, s-au regăsit prieteni.
Zice-se, dincolo de tonul glumeț al însemnărilor mele inspirate de mesajul prezidențial de a da fuga să votăm, că duminică nu se vor găsi la urne decât mai puțin de un sfert dintre concetățenii cu drept de vot. De ce? Nici n-am intrat bine în Europa, cu un uriaș procent de susținere populară, mai mare decât în orice altă țară a continentului, și gata, ne-am săturat? Nu mai vrem Europa? Ne uităm iar spre pustiurile siberiene? Nici vorbă. Explicația trebuie găsită scormonind alte taine și înțelesuri din sufletul românilor.
În ceea ce mă privește, cred că niciodată o campanie electorală cu țintă precisă – Parlamentul European – nu s-a situat mai departe de scopul ei. Demonstrațiile toate, bătăliile toate, unele mai aprige, altele mai amorțite, n-au fost decât un antrenament pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Va cădea Băsescu sau nu? Dacă pică, cine va veni în loc – Crin Antonescu, Mircea Geoană, principele Radu? Sacrifică Băsescu PD-L-ul și pe Boc pentru asaltul electoral ultim, când va trebui să se disocieze de eșecurile guvernamentale numeroase și previzibile? Iese PSD de la guvernare pentru a ușura drumul prezidențial al lui Geoană sau locul de la ospăț nu se cedează?
Sub acest panou uriaș al alegerilor din toamnă a încăput și ceva din figurația scrutinului de duminică pentru europene. Să ne mai mirăm că publicul, și așa prins în ale lui, n-a prea luat în serios bătălia de promisiuni? Mulți au în cap doar amănuntul că unul care pleacă acolo s-a făcut cu un câștig lunar de vreo zece mii de euro, ceea ce nu-i de ici de colea. Să ies eu din casă pentru a-i procopsi pe unii care oricum n-o duc prost? Ia scutiți-mă! Vorbele astea nu le-am inventat eu, ci le-am auzit frecvent și pot fi subtextul refuzului, motivația absenteismului. Nu, românii nu s-au săturat de Europa. Românii s-au săturat de găunoșenia politicianistă de acasă.
