În mai puțin de o lună de zile, Direcția Silvică Suceava și-a propus să identifice terenurile degradate din județ, cu ajutorul primăriilor, în scopul realizării unui plan de împădurire a acestora. Pentru a se încadra în normele impuse de Uniunea Europeană, până în 2035, în România vor trebui să mai fie împădurite încă două milioane de hectare de teren, în plus față de împăduririle anuale de regenerare a pădurilor.
Practic, acest program național de împădurire vizează în special terenurile degradate, cele care reprezintă un pericol pentru comunitățile umane, prin faptul că favorizează inundațiile și alunecările de teren.
Pentru a îndeplini normele europene, anual, în România ar trebui să fie împădurite câte 74.000 de hectare de teren, dar cel puțin în ultimii doi ani, acțiunea a dat rezultate foarte slabe.
Terenurile degradate ar trebui trecute în fondul forestier „Din păcate, anul trecut au fost împădurite doar 400 de hectare de teren, iar acum doi ani, 4000 de hectare. Principala problemă constă în faptul că aceste terenuri nu sunt în administrarea noastră, ci a primăriilor sau chiar a unor persoane, cărora le-au fost retrocedate. Acum trebuie să ducem o muncă de convingere pentru ca acestea să fie trecute în fondul forestier, încât să putem efectua acolo toate lucrările necesare împăduririi lor și stabilizării terenurilor”, spune șeful Direcției Silvice Suceava, Valerian Solovăstru.
În județul Suceava nu există încă o evidență a terenurilor degradate, prima de acest gen urmând să fie chiar cea întocmită cu această ocazie de Direcția Silvică.
„La noi nu există atât de multe terenuri degradate ca în alte județe, dar sunt totuși suprafețe considerabile, pe care le vom afla doar dacă oamenii vor conștientiza necesitatea împăduririi lor. Primăriile trebuie să înțeleagă că acele terenuri reprezintă un pericol pentru toți, favorizând calamitățile, în vreme ce pădurile ce vor crește pe ele vor ajuta întreaga comunitate”, a precizat șeful silvicultorilor suceveni.
Zeci de milioane de arbori, necesari pentru refacerea terenurilor degradate O altă problemă ridicată de necesitatea împăduririi terenurilor degradate o reprezintă lipsa arboretului necesar pentru astfel de lucrări.
Șeful Direcției Silvice Suceava spune că pentru realizarea acestor lucrări vor fi necesare zeci de milioane de puieți de arbori, ce vor trebui să fie crescuți în pepinierele proprii, care până acum erau folosite doar pentru necesitățile proprii ale Regiei silvice.
“Nu e de ajuns să creștem numărul de puieți, trebuie să și diversificăm speciile, pentru că la stabilizarea terenurilor degradate trebuie folosite alte scheme de împădurire decât cele de la regenerările de pe terenurile proprii. De asemenea, trebuie alese specii mai rezistente în condiții vitrege, cum sunt pe terenurile degradate”, a precizat Valerian Solovăstru.
Printre localitățile cunoscute pentru problemele legate de terenuri degradate se numără Bălăceana, Stupca și Ciprian Porumbescu.





