Mediu

Direcția Silvică, somată să ia măsuri de deblocare a albiilor pâraielor

Direcția Silvică, somată să ia măsuri de deblocare a albiilor pâraielor
Direcția Silvică, somată să ia măsuri de deblocare a albiilor pâraielor

– Șeful Comisariatului Regional de Mediu, Adrian Cășuneanu, declară că o parte de vină pentru dezastru de la Arbore o au silvicultorii, care nu au curățat albia pârâului de deșeuri din lemn și de bușteni
Garda de Mediu somează Direcția Silvică Suceava să ia măsuri urgente pentru curățarea albiilor superioare ale pâraielor de resturi de lemn și bușteni, pentru ca astfel să se reducă efectele unor eventuale inundații în județ. Comisarul șef al Gărzii Regionale de Mediu, Adrian Cășuneanu, a declarat ieri că o parte din vina pentru dezastrul de la Arbore o are tocmai Direcția Silvică, pentru că nu s-a ocupat de curățarea albiei pârâului din localitate, deși silvicultorii trebuie să facă această operațiune.
Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu a cerut public Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor să dispună măsuri pentru deblocarea și corectarea torenților și pâraielor din zona de munte a județului Suceava pentru ca situația de la Arbore să nu se mai repete. Cășuneanu a declarat că vrea să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește pericolul reprezentat de deșeurile de lemn și bușteni adunate pe cursurile de ape, care produc blocaje.
„Albiile superioare ale cursurilor de apă din zona de munte trebuie întreținute și curățate. Altfel, prin obturarea secțiunilor de scurgere în cazul precipitațiilor abundente există pericolul creării unor viituri, cum s-a întâmplat la Arbore, și cum s-a întâmplat anii anteriori la Voroneț și Stulpicani”, a menționat Adrian Cășuneanu.
Acesta a precizat că în cazul în care Direcția Silvică și ITRSV nu își vor face datoria în teritoriu și nu vor curăța albiile, vor fi sancționate și se vor face sesizări penale pentru neglijență în serviciu.
Comisarul șef al Gărzii Regionale de Mediu a explicat că DS manifestă o lipsă de preocupare pentru corectarea torentelor din fondul forestier de stat. „Trebuie degajate materialele care ce blochează cursul de apă, pentru a-i asigura acesteia un circuit normal și astfel se vor diminua efectele unor inundații”, a afirmat Adrian Cășuneanu.
Șeful Gărzii Regionale de Mediu a spus că și primăriile trebuie să ia măsuri pentru ca deșeurile de lemn să nu fie aruncate în cursurile de apă sau lăsate pe malul acestora, prin serviciile de salubrizare de la nivel local.
Numai că la Arbore, anterior producerii inundațiilor, comisarii de mediu au depistat că primăria nici măcar nu avea înființat un serviciu de salubrizare. Tocmai de aceea primăria a fost amendată cu 15 milioane lei și s-a dat termen în vederea înființării acestui serviciu.
O echipă de control de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale face verificări în Suceava, pentru a depista proveniența lemnului care a fost antrenat de torenți. În conformitate cu legislația în vigoare, deșeurile de lemn trebuie să fi depozitate în spații special amenajate.

Recomandări

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor

Amendă de 50.000 de lei pentru un operator din Crucea, care a depășit spațiul de depozitare a deșeurilor colectate