Măsuri

Direcția Silvică anunță că va începe igienizarea la Parcul Șipote



Articolul apărut ieri în cotidianul „Monitorul de Suceava” pare să-i fi sensibilizat pe administratorii parcului Șipote. Conducerea Direcției Silvice Suceava a anunțat că va începe în curând acțiuni de igienizare a parcului. O problemă majoră, pentru că nu există nici o rezolvare în acest moment, o reprezintă alunecarea de teren apărută pe versantul unde este amplasată statuia domnitorului Ștefan cel Mare. Directorul Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a mărturisit că știe în linii mari cum se prezintă situația în parcul Șipote. Ciobanu a anunțat că în perioada următoare se va trece la igienizarea și cosmetizarea zonei.
„Vom marca arborii care trebuie tăiați sau care au fost doborâți ori rupți de vânt, iar apoi vom scoate masa lemnoasă din pădure. Va urma etapa a doua de igienizare, respectiv strângerea pet-urilor și celorlalte mizerii aruncate pe alei sau prin pădure”, a precizat directorul Direcției Silvice Suceava.
În ceea ce privește alunecarea de teren apărută acum aproximativ o lună de zile, Sorin Ciobanu a recunoscut că nu prea are soluții.
„Din câte îmi dau seama, acolo ar fi necesare lucrări de anvergură, iar pentru a le putea efectua avem nevoie de un plan foarte bine pus la punct. O altă problemă este că acea zonă se află pe suprafața de 30 de hectare solicitată de Primăria Suceava și, dacă terenul nu va mai fi în administrarea noastră, nu vom putea face investiții”, a spus Sorin Ciobanu.
Acesta a adăugat că va avea o întâlnire cu conducerea Primăriei Suceava pentru a găsi soluții de stabilizare a versantului atâta timp cât nu este prea târziu.
În afara acestei alunecări de dată mai recentă, Direcția Silvică Suceava trebuie să acționeze și în zona McDonald’s, acolo unde terenul o ia, de asemenea, la vale.
Situația la zi din parcul Șipote În acest moment, parcul Șipote arată de parcă nu ar avea administrator. Aleile sunt prin unele locuri doar o amintire, fie au fost acoperite de pământ, fie dalele de beton sunt distruse sau se mișcă amenințător.
Vântul din ultimele săptămâni a rupt ori a smuls din rădăcini zeci de arbori, care au căzut pe alei și prin pădure.
Pet-urile și celelalte mizerii aruncate cu nesimțire de oameni dau un aspect și mai dezolant zonei.
Pericolele pândesc și în zona canalizărilor, ale căror capace au dispărut în mâna hoților de fier vechi, iar riscul de accidente este sporit.
La toate acestea se adaugă și alunecările de teren mai vechi sau mai noi, iar parcul Șipote riscă să se transforme dintr-o oază de verdeață într-un focar de infecții și un peisaj lugubru.



Recomandări

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava