În primele șase luni din 2011, Direcția Silvică Suceava a reziliat contractele încheiate pentru un volum de 5.000 de metri cubi de masă lemnoasă pe picior. Șeful instituției silvice, Mihai Mihețiu, a declarat că ruperea înțelegerilor a fost solicitată de ofertanții care supralicitaseră până la un preț nerealist de peste 250 de lei pe metrul cub. Mihețiu a spus că respectivilor li s-a reținut garanția de participare la licitație. Totodată, ei nu vor fi acceptați o perioadă la nici o licitație a Direcției Silvice.
„Din păcate, se întâmplă ca la licitații unii să ofere niște prețuri pe care nu le pot susține economic. Suntem nevoiți ca la solicitarea lor să reziliem contractele în aceste cazuri, însă pe noi ne încurcă acest lucru, întrucât trebuie să reluăm licitațiile pentru parcelele respective și pierdem astfel timp prețios cu reluarea acestor proceduri. De regulă, astfel de probleme apar pe parcelele care nu implică un volum foarte mare de masă lemnoasă”, a menționat șeful silvicultorilor suceveni.
Mihai Mihețiu a precizat că, anul acesta, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a ajuns la 110 – 120 de lei.
Măsură
Direcția Silvică a reziliat contractele încheiate pentru exploatarea a 5.000 de metri cubi de lemn
