Direcția de Integritate din ANAF va crea mecanisme contra fraudării și corupției din sistemul fiscal



Direcția Generală de Integritate înființată, miercuri, de Guvern în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va avea ca principale atribuții crearea unor mecanisme de luptă împotriva fraudării sistemului fiscal și a corupției din sistem, informează Ministerul Finanțelor.
De asemenea, noua direcție va participa la elaborarea documentelor strategice din domeniul luptei anticorupție și la monitorizarea aplicării acestor documente, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Prin înființarea acestei direcții, ANAF vine în întâmpinarea observațiilor și recomandărilor Comisiei Europene cuprinse în Mecanismul de Cooperare și Verificare privind reducerea corupției în cadrul sistemului vamal și a celorlalte instituții subordonate ANAF.
„Un obiectiv important al ANAF este crearea unei administrații fiscale care să răspundă cât mai bine obiectivelor de colectare eficientă a veniturilor bugetare, iar pentru atingerea acestui obiectiv este necesară crearea unor mecanisme de combatere a actelor de corupției. Eforturile noastre sunt strâns legate de obiectivele prevăzute în Strategia Națională Anticorupție și de recomandările Comisiei Europene, cuprinse în Mecanismul de Cooperare și Verificare”, a declarat președintele ANAF, Șerban Pop.
Necesitatea creării unui cadru organizatoric distinct, care să garanteze implementarea în condiții optime și de eficacitate a obiectivelor prevăzute în Strategia Națională Anticorupție, a reieșit din analiza principalelor vulnerabilități la corupție din cadrul ANAF. Structura actuală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală este una extrem de vastă și complexă, cuprinzând unele zone sensibile la corupție prin factori ridicați de risc, se arată în comunicat.
Sub directa coordonare a președintelui ANAF
„Crearea noii direcții reprezintă cadrul organizatoric de urmărire și aplicare a măsurilor și acțiunilor de prevenire și combatere a corupției, atât la nivel central cât și teritorial, inclusiv la nivelul Autorității Naționale a Vămilor și Gărzii Financiare în vederea înlăturării vulnerabilităților din sistemul fiscal, vulnerabilități care favorizează faptele de corupție”, explică Ministerul Finanțelor.
Direcția Generală de Integritate va funcționa în directa coordonare a președintelui ANAF, urmând să fie elaborate acte administrative privind aprobarea structurii organizatorice și a numărului total de posturi, precum și elaborarea unor noi fișe de post, conform noilor atribuții și competențe.
Noua structură va fi înființată cu încadrarea în numărul de posturi aprobat pentru Ministerul Finanțelor Publice – aparat propriu și unități subordonate.
Prin decizia Guvernului este corelat cadrul legislativ actual privind organizarea și funcționarea ANAF cu dispozițiile Hotărârii Guvernului 101/2012 pentru aprobarea normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare prin desființarea Direcției generale de control financiar de la nivelul aparatului propriu al ANAF, ca urmare a preluării activității acesteia la Ministerul Finanțelor.